Frații Florin (34 de ani) și Mihai Costea (31 de ani) au evoluat, vineri, din nou în echipamentul aceleiași echipe, așa cum, în trecut, au făcut-o în mod oficial la FC U Craiova și FCSB. De această dată, cei doi fotbaliști vâlceni au jucat pentru Viitorul Dăești, echipă nou-promovată în Liga 3, care a disputat un amical la Slatina.
Florin Costea este liber de contract și se antrenează de ceva timp cu echipa vâlceană, cu care tratează semnarea unui contract, după ce ultima dată a jucat tot în Liga 3, la Atletic Bradu.
Mihai Costea este sub contract cu Al-Arabi, echipă de eșalon secund în Emiratele Arabe, și este în vacanță, dar se antrenează alături de fratele său ori de câte ori are ocazia.
Florin a fost titular pentru echipa pregătită de Gabriel Mangalagiu și a fost schimbat la pauză cu Mihai.
CSM Slatina a câștigat testul cu Viitorul Dăești, scor 2-0, prin reușitele lui David Oprescu (36′) și Cosmin Căpățână (56′). Echipa din Slatina, la rândul ei o nou-promovată în Liga 3, are un nou antrenor principal, pe Mihai Ianovschi, după ce Bobi Verdeș a decis să plece de la echipă, și a reușit transferuri impresionante în această vară, anunțându-se o candidată la promovarea în Liga 2, obiectiv pe care îl va avea în seria care va fi repartizată și „FC U Craiova”, echipa lui Adrian Mititelu.
CSM Slatina – Viitorul Dăești 2-0
David Oprescu 36′, Cosmin Căpățână 56′
Slatina: Grecu – Militaru, Bg. Panait, Cr. Preda, D. Popescu – Dav. Oprescu, Ov. Popescu, Toma, Necșulescu – L. Bodri, Ceapă
Au mai jucat: Velcu, Scheau, Cotigă, Manea, Grigore, V. Gheorghe, T. Bodri, C. Radu, Turlea, C. Căpățână, Capătă
Antrenor Mihai Ianovschi
Dăești: D. Geantă – Oct. Vasile, Lăzărescu, I. Săraru, Roșianu – L. Iordache – L. Săraru, Fl. Pîrvu, G. Neacșu, I. Marian – Fl. Costea
Au mai jucat: Marinoiu, Bucei, Rizea, Negoiță, Dima, Panait, Mocioacă, M. Costea, Oprea
Antrenor: Gabriel Mangalagiu
Articol scris de Adi Georgescu
Video: TV Vâlcea 1