Galben-verzii au disputat, sâmbătă după-amiază, primul meci amical din cadrul cantonamentului montan de la Cheile Grădiștei, echipa antrenată de Claudiu Niculescu învingând cu 5-0 pe Muscelul Câmpulung, una dintre cele trei reprezentante ale județului în Liga a III-a. Partida din acest weekend s-a jucat la Zărnești, pe un teren cu zăpadă.
Diferența de valoare și-a spus cuvântul, meciul fiind la discreția galben-verzilor, care la pauză conduceau deja cu 2-0. Astfel, în prima repriză, scorul a fost deschis de Alin Popa, care, după un lob al lui Galan, a apărut bine în careu, portarul scăpând balonul, și a reluat în plasă. Biceanu a fost apoi cel care a marcat pentru 2-0, finalizând o combinație în trei, Alin Popa – Galan – Biceanu.
După pauză, Vintilă a înscris mai întâi pentru 3-0, din 11 m, la un henț în careu al adversarilor, iar Nilă a marcat și el, pentru 4-0, cu o foarfecă din interiorul careului, după ce mai întâi a făcut un stop pe piept. Scorul final a fost stabilit de Vintilă, cu o reluare cu capul din careu, la o centrare a lui Bogdan Stancu.
Acesta a fost al patrulea meci amical din această iarnă disputat de CS Mioveni. Galben-verÂzii au început seria meicuÂÂriÂlor de pregătire cu o victorie categorică 15-0, cu echipa de LiÂgă a V-a, ACS Dănuț Coman. Au învins apoi cu 2-0 pe liderul Ligii a IV-a, Unirea Bascov, și au pierdut, 2-4, cu echipa de Ligă a III-a, CS Afumați.
Meciul de sâmbătă a fost primul disputat la munte de echipa lui Niculescu, însă vor mai urma și altele.
CS Mioveni – Muscelul Cîmpulung 5-0 (2-0)
Au marcat: Alin Popa, Biceanu, Vintilă (2), Nilă
CS Mioveni: Popescu – Negoiță, Calvin, Bogdan Stoica, Cucui – Galan, Biceanu, Răuță – Alin Popa, Năstăsie, Iancu. Au marcat: Croitoru, Bogdan Stancu, Edi Stoica, Iamandi, Nilă, Vintilă, Lupu, Șchiopu, Mîrzeanu. Antrenor: Claudiu Niculescu
Muscelul Câmpulung: Moise – I. Andrei, Zaharia, Dulgheru, Băduleanu, Mihăilescu, Panait, Păun, I. Ion, Toader, Mazarache. Au mai jucat: Ene – Leca, Vaciu, Chira, Jenaru, Miloși, Olariu, Mahu, Oancea, Băbuș. Antrenor: Alecsandru Popovici
Antrenament pe margine
Banca tehnică a Mioveniului nu a folosit în meciul de sâmbătă toți jucăÂtorii care au făcut deplasarea în cantonamentul de la Cheile Grădiștei. Astfel, nu au evoluat în acest meci niciun minut Victor Mazilu, Roberto Ayza, Valentin Sima, Bogdan Stancu, Geroge Florescu, Ionuț Rada, Bogdan preda.
Jucătorii amintiți nu au stat însă degeaba, aceștia efectuând un antrenament pe marginea terenului, sub supravegherea secunzilor lui Niculescu.
Ocazii multe
În afară de cele 5 goluri, galben-verzii au mai ratat și alte ocazii. Printre cei care au irosit oportunități de a înscrie s-au numărat Cosmin Năstăsie, Andrei Nilă, Alin Popa, Marius Galan și Bogdan Stancu. În cele patru jocuri amicale disputate până acum, galben-verzii au arătat o poftă deosebită de gol, înscriind nu mai puțin de 24 de goluri.
AS Râșnov, următorul adversar
Un al doilea meci amical din cadrul cantonamentului de la munte, CS Mioveni îl are programat, astăzi, la Râșnov, cu echipa din localitate, AS Râșnov. Cele două formații s-au mai întâlnit și în vara anului trecut, tot la Râșnov, atunci argeșenii câștigând clar cu o diferență de patru goluri, gazdele fiind o echipă de Liga a IV-a.
Urmăriți de oficiali
La jocul amical cu Muscelul Câmpulung au fost prezenți și oficialii clubului din Mioveni. Dumitru Olteanu, președintele Consiliului Director, și Constantin Stancu, președintele executiv, au venit special la Zărnești pentru a vedea la lucru echipa lui Niculescu. Înainte, dar și după meci, oficialii au discutat cu antrenorii, iar apoi au vizitat echipa și în cantonamentul de la Cheile Grădiștei.
Juniorii – câte două antrenamente
De câteva zile, la Cheile Grădiștei, a urcat și echipa de Juniori A a clubului din Mioveni, formație pregătită de Marin Radu II și Iulian Ilie. Juniorii au și ei parte de un program strict, efectuând și în fiecare zi câte două antrenamente, primul care constă în alergări, iar al doilea, după-amiaza, la sala de forță. Echipa de juniori A se va întoarce de la munte la sfîrșitul săptămînii, odată cu echipa mare a clubului galben-verde.
Articol scris de Silviu MIHAI
Foto: Sebastian Mîngîță