Fotbal cu obstacole! Situația stânjenitoare în care au fost puși jucătorii și arbitrul la meciul Dacia Unirea – AFC Hărman. „Noi ce să spunem că la Brăila nu avem unde să jucăm”

Marius ANGHEL 02 Feb. 2017, 15:16 Pregătiri, amicale
Fotbal cu obstacole! Situația stânjenitoare în care au fost puși jucătorii și arbitrul la meciul Dacia Unirea - AFC Hărman.**

Dacia Unirea Brăila a câștigat cu 3-2 (1-1) meciul amical disputat ieri, pe terenul sintetic de la baza sportivă ICIM din Brașov, cu AFC Hărman. Meciul disputat pe durata a două reprize a câte 50 de minute a fost unul disputat, în afara celor cinci goluri marcate, ambele echipe mai având câteva situații clare de a înscrie. Golurile victoriei brăilenilor au fost marcate de Mădălin Calu (”25), Răzvan Adascăliței (”50) și Andrei Pușcașu (”58), în timp ce pentru brașoveni a înscris Vlad Boția (30” și 99”).

La amicalul de ieri, jucătorii celor două echipe, dar și asistentul Mihai Borțan au avut probleme pe o latură a terenului de la ICIM, unde zăpada nu a putut fi degajată în timp util. Deși înaintea meciului au fost aduse două utilaje pentru deszăpezirea sinteticului, operațiunea nu s-a putut încheia până la startul jocului.

Cum pe o latură a terenului nămeții de zăpadă se întindeau pe circa 3 metri în interiorul terenului, asistentul a fost nevoit să facă adevărate exerciții de echilibristică pentru a ocoli zona cu probleme. Și fotbaliștii au avut probleme, deși au făcut tot posibilul să ocolească zona periculoasă.

„Nu am mai jucat până acum pe un asemenea teren. Au fost probleme în zona cu nămeții, dar până la urmă noi suntem mulțumiți că am făcut un antrenament bun, ținând cont că acesta a fost primul joc de pregătire din acest an. Dacă la Brașov au fost probleme cu terenul de joc, noi ce să spunem că la Brăila nu avem unde să jucăm, astfel că săptămâna viitoare cred că ne vom antrena la Galați”, a declarat Sorin Frunză, directorul sportiv al brăilenilor.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

 
Marius ANGHEL 02 Feb. 2017, 15:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă