Foresta începe astăzi stagiu de pregătire centralizată la Poiana Negri. Dintre jucătorii care au dus greul în sezonul de toamnă se află în lot portarul Răzvan Began, fundașii Wilhem Renquin și Pavel Secrier, mijlocașul Andrei Cerlincă, atacanții Marius Matei și Edgar Movsisyan, alături de juniorii Oloeriu Onofraș, Robert Bosânceanu, Cosmin Coroamă sau Ruben Sumanariu, și ei cu prezențe constante în echipă în turul campionatului.
Efectivul aflat sub comanda antrenorului Florentin Petre a fost completat cu o serie de tineri jucători de la formația de juniori a clubului și de la LPS Suceava, dar și cu doi moldoveni, care urmează a fi evaluați de colectivul tehnic al echipei.
Lotul deplasat la munte conține, așadar, destule necunoscute, însă conducerea clubului dă asigurări că problemele de efectiv vor fi rezolvate în timp util, astfel încât Foresta să arate ca o echipă competitivă la reluarea campionatului.
În condițiile în care viitorul unor fotbaliști ca Issa Diallo, Alessandro Masella, Daniel Pappoe, Alexandru Belevschi, Dali Amar Belkacem sau Boumina Naofal la gruparea suceveană este unul incert, în cursul acestei săptămâni ar urma să facă joncțiunea cu lotul Forestei doi jucători autohtoni, proveniți de la o formație de eșalonul secund, dar și un fotbalist francez, crescut de Lille OSC.
După revenirea de la munte, acolo unde colectivul tehnic va pune accent pe acumulările fizice, „galben-verzii” se vor axa mai mult pe antrenamentele cu mingea și pe factorul tehnico-tactic.
Până pe 24 februarie, când este programat startul sezonului oficial de primăvară, Foresta are în plan și disputarea a cinci meciuri amicale, toate pe teren propriu, conducerea clubului perfectând deja patru dintre acestea: cu Sănătatea Darabani, pe 6 februarie, cu Speranța Nisiporeni (Republica Moldova), pe 10 februarie, cu Știința Miroslava, pe 14 februarie, și cu Aerostar Bacău, pe 17 februarie. Cel de-al cincilea adversar al sucevenilor din intersezon ar putea fi Juventus București, întâlnirea urmând să aibă loc pe data de 1 februarie, cu trei zile înaintea partidei de Liga I pe care trupa lui Marius Baciu o are programată la Botoșani.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Monitorul de Suceava