Foarfelea! Un gol dintr-o foarfecă de la 16 metri a decis testul cu georgienii

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 12 Feb. 2014, 12:28 Actualizat: 12 Feb. 2014, 16:36 Pregătiri, amicale
Foarfelea!  Un gol dintr-o foarfecă de la 16 metri a decis testul cu georgienii

O foarfecă de la 16 metri a play-maker-ului Craiovei a decis amicalul de ieri cu georgienii

Un sfert de oră trecuse din amicalul Craiovei cu georgienii de la Zugdidi în Antalya și a sosit faza pentru care merită să urmărești și un meci modest și poți pleca imediat ce ai văzut-o. O minge venită în preajma careului mare, puțin lateral dreapta a căzut exact pe șiretul lui Ferfelea, care s-a răsturnat trimițând-o în vinclu. Până și staff-ul gruzinilor s-a ridicat să aplaude execuția, pe care coordonatorul Craiovei a încercat să o repete o jumătate de oră mai târziu, dar a fost blocat de un adversar.

Oltenii nu s-au mai deplasat din complexul unde sunt găzduiți și au avut postura de gazde pentru trupa georgiană, aflată în subsolul primei ligi interne. Un adversar modest, dar surprinzător de motivat, care a provocat o dispută cu accente neașteptat de dure pentru caracterul amical pe care-l avea.

Belgianul Vandelannoite a fost prima victimă a exceselor gruzinilor, fiind înlocuit cu debutantul Tomic, în postura sârbului fiind și tinerii Voineag și Petre, niciunul ieșind în evidență în jocul de ieri. Craiova a dominat prima parte și a avut mai multe ocazii de a-și dubla avantajul, însă a ratat cu seninătate.

Cuplul Ferfelea-Câju a câștigat centrul terenului și a desfăcut ușor apoi defensiva adversă, astfel apărând ocaziile de gol. În minutul 45 a venit și prima șansă a celor de la Zugdidi, anihilată de Brac, însă georgienii aveau să echilibreze jocul în partea secundă, când au avut și alte două mari oportunități de a egala, față de doar una a echipei total schimbate a lui Stângă. Lomia, un Marouane Fellaini al georgienilor din punct de vedere al coafurii, a fost cel care a risipit cea mai mare șansă de remiză a georgienilor. Aceștia și-au trecut în cont și o eliminare, pe final, dar li s-a permis să continue jocul în 11 jucători.

VEZI o GALERIE FOTO de la amical

CS Universitatea Craiova – FC Zugdidi 1-0
A marcat: Ferfelea 15

CSU: Latinovic – (30 Brac, 60 Irimia) – Cârjă (45 Kitanovski), Pătrașcu, Patriche (46 Ljubinkovic), Vătăjelu (46 Velcovici) – Vandelannoite (35 Tomic) – Ganea (46 Ivan), Câju (60 Voineag), Ferfelea (46 Valskis), Șerban (46 R. Petre) – Curelea (46 Voinea). Antrenor: Ovidiu Stângă.

Zugdidi: Kvilitaia – Kankia, Mirtishuvala, Apakidze, Javashvili – Shakalikashvili, Kirkitadze, Lomia, Sikhazulia – Guguchia, kavaliuskas. Au mai jucat: Zarkua – Kiria, Samușia, Bulia, Katamadze. Antrenor: Georgi Darașelia.

Eliminat: Javashvili 80.

Ferfelea: „Sper să dau un astfel de gol în în campionat, în fața fanilor craioveni”

Mijlocașul Craiovei era foarte încântat de execuția sa, cea mai frumoasă din carieră

– Viorel, ți-a ieșit un gol de excepție…
– Mi-a reușit execuția, mă bucur foarte mult, fiindcă am mai încercat și e prima dată când dau un asemenea gol într-un joc. Nu mai știu dacă am apucat să intru sau nu în careu, dar credeam că mingea iese afară, nu se duce chiar acolo, când m-am uitat am văzut însă mingea în poartă. Sper din tot sufletul să dau un asemenea gol și în fața suporterilor craioveni. Bine, în primul rând aș vrea să câștigăm meciul, apoi să dau eu gol și abia apoi dacă se poate să fie și o asemenea reușită.

– Destul de dur au jucat georgienii, te-ai enervat la un moment dat..
– Au fost câteva intrări dure, ținând cont că era doar un meci amical și trebuie să ne protejăm, fiindcă nu mai este mult până la realuarea campionatului și oricum avem cam mulți jucători indisponibili

– Un antrenament bun per total…
– Așa este, ne-am creat destule ocazii, a fost un meci util, chiar dacă se resimt o oarecare oboseală după acest stagiu.  Inclusiv în acest meci ne-au lipsit jucători exponențiali, care pot schimba jocul echipei. Și cei care au intrat trebuie să se integreze, au nevoie să învețe cât mai repede linva străinii, pentru a putea comunica mai ușlor, dar cel mai important este să fie valizi și antrenorul să aibă de unde alege când va reîncepe sezonul.

– Primul meci pare să fie și cel mai important, ținând cont că Mureșul s-a întărit serios și conduce și în clasamentul play-off-ului…
– Pentru noi vor veni 18 finale, fiecare meci îl vom trata serios și vom încerca să-l câștigăm.

– Ai un remarcat dintre colegii tăi după aceste meciuri?
– Cred că Făină (Pătrașcu, n.r.) a devenit un jucător foarte important și nu spun acest lucru doar pentru că este colegul meu de cameră.

– Aveți numai victorii în echipamentul galben…
– Păi suntem lideri și în ca în Turul Franței trebuie să îmbrăcăm tricoul galben. Glumesc, e un echipament frumos, dar culorile noatre sunt alb-albastru și în acestea ne place cel mai mult să jucăm.

Articol scris de Cosmin STAICU

Foto și video: CS Universitatea Craiova

Autori: Cosmin STAICU, Marius ANGHEL Publicat: 12 Feb. 2014, 12:28 Actualizat: 12 Feb. 2014, 16:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă