Vineri dimineață, pe stadionul Trans Sil din Târgu-Mureș, divizionara secundă de fotbal FC Municipal a învins cu scorul de 4-0 divizionara C, Avântul Reghin. Golurile au fost înscrise de Astafei (25), Negruț. (49), Huiban (54) și Pascariu (76).
Jocul a debutat cu câteva faze rapide și o dominare a târgumureșenilor, care au irosit câteva situații favorabile, prin Mândrușcă, Dâlbea și Astafei, în trei rânduri. După ce Avântul a reușit de câteva ori să se apropie periculos de poarta lui Negru, Astafei a deschis scorul cu un șut la colțul lung, după o pasă primită de la Mândrușcă. Până la pauză tabela a rămas nemodificată, în ciuda altor ocazii ale gazdelor. Tehnicianul Alexandru Pelici a început schimbările deja după o jumătate de oră de joc, încercând să ruleze întreg lotul.
Goluri și multe ocazii în parte a doua
Imediat după reluare, divizionara secundă și-a dublat avantajul prin Negruț, la un șut respins de sub transversală de portarul Avântului, la lovitura liberă bine executată de Szilagyi. După alte cinci minute, Huiban a majorat diferența cu o lovitură de cap din fața porții. Avântul n-a mai reușit să pună în pericol poarta în care se afla Botoșer decât spre finalul jocului, cu șuturi de la distanță. Sarabanda schimbărilor a continuat, singurul de la gazde care a rămas în teren până aproape de final fiind Dâlbea. Scorul final l-a stabilit la intrarea în ultimul sfert de oră Pascariu, cu execuția meciului. Acesta a reluat cu călcâiul la vinclu o centrare venită de la Szilagyi din lovitură de colț. Până la final, o serie de alte ocazii ratate de gazde, în special prin Apostu au făcut ca scorul să nu ia proprorții.
Avântul, aflată abia la începutul pregătirilor s-a dovedit o echipă curajoasă, dominată clar însă de o formație mai experimentată. La FC Municipal au evoluat pentru prima dată alți jucători noi, Mădălin Olar, Szabo Istvan și Florin Grigoraș, ultimul sosit de la Politehnica Iași.
La FC Municipal au evoluat: Negru (’46 Botoșer), Gugu (’46 Pascariu), Tătaru (’46 Apostol), Șaim (’35 Szabo, ’75 Kinczel), Nicu (’46 Ungur), Vagner (’46 Olar, ’75 Laszlo), Pădurețu (’46 Alex Dan), Dâlbea (’75 Nicu), Astafei (’30 Szilagyi, ’75 Grigoraș), R. Rus (‘ 30 Negruț, 62 Apostu), Mândrușcă (’30 Huiban, ’62 Bujor).
Antrenorul Avântului, Andrei Ciprian Enzedi a trimis în teren următorul 11: Husar, Toncean, Merdariu, Răzvan Dan, Rosenfeld, Csiki, Bucin, Peres, Truța, V. Stoica, Pușcaș. Au mai intrat pe parcurs: Demian, Cătărig, Căbuz, Zigmond, Nagy Elod, Mariș. Din lot au mai făcut parte trei jucători de la juniorii FCM: Rareș Ghira, Dragoș Hrișcă, Cristian Szokeli și unul din pepiniera proprie, Valentin Zoltan.
Următorul meci de verificare va avea loc miercuri, 25 iulie, de la ora 18.30, pe stadionul Trans-Sil, în compania formației de Liga a III-a, Sănătatea Cluj.
Articol scris de Mihai VEREȘ