FCM Baia Mare și Olimpia Satu Mare, egale în amicalul disputat pe „Viorel Mateianu”

Marius ANGHEL 14 Jul. 2015, 17:48 Pregătiri, amicale

FCM Baia Mare și Olimpia Satu Mare, viitoare adversare în noul sezon al Ligii 2, au terminat la egalitate, scor 2-2, amicalul disputat astăzi, 14 iulie, pe stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare. Echipa lui Tiberiu Csik a condus la pauză și a fost egalată de două ori în cursul reprizei secunde.

Daniel Șimon, un timișorean aflat în probe la Olimpia, a deschis scorul în prima repriză a testului dintre cele două echipe din nord-vestul țării. Acesta a reluat cu capul un corner executat foarte bine de Adrian Sălăgeanu.

Cu un sfert de oră înainte de finalul partidei, Sergiu Arnăutu (73) a adus egalarea pentru gazde, imediat după aceea Bîgiu a adus din nou Olimpia în avantaj cu un șut bine plasat, însă Arnăutu a fost din nou decisiv în careul advers și a obținut un penalty pentru FCM. Adrian Șter (84) a marcat de la punctul cu var și a stabilit socrul final, 2-2.

Olimpia a început în formula: Șuta – Ciul, Șimon, Heil, Ionescu – Rus, Roghină, Villand, Faur – Sălăgeanu, Mărkuș. În repriza a doua au jucat cu: Cherecheș – Gîț, Șimon (Bălău ’65), Opriș – Ștef, Lukacs, Selagea, Cădar – Pop Patrick, Bîgiu.


 

„Sunt mulțumit de unii jucători, de alții nu. Suntem în pregătiri, sunt partide amicale, așa că am aliniat o echipă experimentală, la fel ca și cei din Baia Mare. După cele două partide amicale din această săptămână, ne vom decide care va fi lotul pentru campionat, în proporție de 80 la sută”, a declarat, pentru portalsm.ro, antrenorul Olimpiei, Tiberiu Csik. Acesta a avut în acest test și două noutăți: pe Alexandru Gîț (fundaș dreapta, 18 ani, juniorii Poli Timișoara) și Ioan Opriș (fundaș stânga, 18 ani, CS Ocna Șugatag).

„A fost ultimul test înaintea plecării în cantonament. După acest joc, în care am urmărit toți jucătorii, vom definitiva și lotul cu care vom pleca în cantonament. Din păcate, renunțăm încă la doi-trei jucători, nu pot să vă spun numele, și mai așteptăm în cantonament alți doi-trei jucători. Sperăm să fie o pregătire foarte bună pentru noi. Echipa, încet, încet leagă relațiile de joc și va fi benefică această pregătire pentru noi”, a spus la rândul său, pentru emaramures.ro, Dorin Toma, antrenorul echipei FCM Baia Mare.


 

În perioada următoare, Olimpia Satu Mare are programate două amicale în Ungaria, joi la Cigand și sâmbătă la FC Kisvarda. De partea cealaltă, FCM Baia Mare va pleca pe 17 iulie în cantonament la Tărlungeni, acolo unde va susține cinci teste de verificare.

Marius ANGHEL 14 Jul. 2015, 17:48 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă