FC Viitorul a ajuns în Olanda

26 Jul. 2011, 18:13 Pregătiri, amicale
FC Viitorul a ajuns în Olanda

După un prim stagiu de pregătire efectuat la Săcele (11-22
iulie), FC Viitorul Constanța a demarat al doilea cantonament al
verii. Jucătorii pregătiți de Cătălin Anghel, Norbert Niță,
Constantin Gârjoabă și Ciprian Prună au plecat în zorii zilei de
azi de pe Aeroportul Otopeni cu destinația Olanda. După aproape
trei ore de zbor, constănțenii au aterizat pe aeroportul Schiphol
din Amsterdam. Din capitala Olandei, delegația constănțeană a fost
preluată de un autocar și a fost transportată la Hoenderloo (100 km
S-E de Amsterdam și 16km de Arnhem).

FC Viitorul și-a stabilit cartierul general la Golden
Tulip Victoria, un stabiliment de patru stele situat într-o zonă
împădurită. De altfel, baza de pregătire de la Hoenderloo este
„casa” vicecampioanei mondiale Olanda, naționala lui Bert van
Marwijk efectuându-și cantonamentele în micuța localitate din
vecinătatea orașului Arnhem. În ultimii 10 ani Hoenderloo a fost
gazdă și pentru alte două echipe naționale, Argentina și Coreea de
Sud, însă și pentru o serie de cluburi celebre din Europa și
Olanda, precum FC Barcelona, Dinamo Kiev, Ajax Amsterdam, Vitesse
Arnhem, AZ Alkmaar, FC Utrecht sau Willem Tilburg.

Patru meciuri de verificare în
Olanda

FC Viitorul a deplasat în Olanda un lot de 26 de jucători:
Cosmin Costea, Alexandru Buzbuchi – portari; Radu Cureteu,
Ducu Ninu, Florentin Tudorache, Florin Nazîru, Ionuț Larie, Vasile
Păcuraru, Ergut Asan, Bogdan Mitache, Lucian Turcu, Albert Aldea,
Nicolas Vajou – fundași; Mihai Onicaș, Marco Muscă,
Alexandru Lazăr, Vasilică Cristocea, Gabriel Iancu
mijlocași;
Marius Albu, Cristian Pantelie, Berti Nicola,
Nicolae Hertu, Vlad Rusu, Valentin Simion, Aurelian Chițu, George
Călințaru – atacanți. Delegația mai este însoțită și de
președintele clubului constănțean – Pavel Peniu. Miercuri este
așteptat în cantonamentul formației FC Viitorul și patronul
Gheorghe Hagi.

În Olanda, FC Viitorul va susține patru meciuri de verificare,
după cum urmează:

29 iulie, ora 15.30, Almere: FC Viitorul – FC
Almere City (Olanda, Liga a II-a)

1 august, ora 20.00, baza de pregătire FC Groningen:
FC Viitorul – FC Groningen (tineret)

2 august, ora 17.00, complexul sportiv AZ Alkmaar:
FC Viitorul – AZ Alkmaar (tineret)

5 august, ora 18.00, Hoogstraten (Belgia): FC
Viitorul – RSC Anderlecht (tineret)

Sursa:
Academia Hagi

26 Jul. 2011, 18:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă