FC Snagov a câștigat ultimul meci amical al perioadei de pregătire de iarnă. Ilfovenii s-au impus cu 2-1 la Berceni, în fața echipei locale, ACS, într-o partidă în care au fost conduși până în ultimele 20 de minute de joc.
Echipa antrenată de Laurențiu Tudor s-a deplasat în această dimineață la sinteticul din Berceni pentru a juca ultimul meci amical înaintea duelului cu Gloria Buzău din startul returului Ligii a II-a. Cu multe nume noi în primul 11, față de cel ce defila în tur în Seria I, FC Snagov s-a văzut condusă repede pe tabela de marcaj. După o incursiune pe partea stângă, Ciochină l-a pus la încercare cu un șut pe portarul Iorga, acesta din urmă scăpând balonul în față de unde același jucător al echipei de liga 3 a reușit deschiderea scorului. Era minutul 9.
Avantajul fotbaliștilor Berceniului a rezistat până în minutul 68. În urma unei lovituri libere, Frangu a fost surprins de traiectoria balonului și și l-a deviat cu capul în proprie poartă.
Golul doi al alb-roșilor și cel victorios a picat cu zece minute înainte de final și tot în urma unei erori a unui jucător de-al gazdelor. Fâșie a căzut cu mâna pe minge în careu și centralul a dictat penalty. Bâtfoi n-a ratat de la punctul cu var și a adus succesul formației sale.
Cinci au absentat din motive medicale
Contra Berceniului, FC Snagov nu s-a putut folosi de cinci jucători. Dacă problema lui Buduroi este mai veche și de aproximativ o săptămână este izolat acasă din cauza rubeolei, în dreptul absenților s-au văzut și Udrea, Cozma, Dalu și Dumitru. Primii doi au rămas acasă după ce au răcit, în timp ce tânărul atacant împrumutat de la CSM Râmnicu Vâlcea n-a avut cu ce veni la meci de la stadionul din Ghermănești, acolo unde este cazat. Indisponibil și în amicalul cu Dinamo II, Mihai Dumitru n-a evoluat nici la Berceni după ce a fost diagnosticat cu o ruptură musculară la mușchii abdominali.
Încă doi jucători transferați săptămâna viitoare?
În repriza a doua a amicalului a evoluat totuși un jucător ce a mai jucat pentru FC Snagov în trecut. Dan Balauru a intrat în locul lui Florin Lungu, o eventuală legitimare a sa urmând a se face în săptămâna ce urmează. Mijlocașul este liber de contract și este dorit de „Doctor”.
Alături de experimentatul jucător, la ilfoveni, de luni, ar mai putea veni un jucător pe care Laurențiu Tudor l-a antrenat la CSM Râmnicu Vâlcea. Mijlocașul, căci pe acest post joacă, vine liber de contract după despărțirea amiabilă de FC Timișoara.
Cât privește situașia lui Ștefan Ilie, atacantul venit în probe de la Victoria Brănești și testat în amicalul cu Dinamo II (2-1), s-a renunțat la achiziționarea sa.
FC Snagov: Iorga (46 Măcelaru) – Tomozei (Vălimăreanu), Costache (Rondak), Rondak (13 Petruț), Bg. Stelea (Iakab) – Bereșoae (Dufuor), Hanca (Covaciu), Lungu (Balauru), Dr. Florea (Stancu, Dr. Florea) – Rădulescu, Bâtfoi. Jucătorii aflați între paranteze au intrat pe parcursul reprizei a doua.
ACS Berceni: Andreescu – Stan, Fâșie, Ghinea, Marulis – Ciochină, Frangu, Pivniceru, Pazon – Badea, Funieru. Au mai jucat: Constantin – Bănuță, Barbu, C. Dedu, Moldoveanu, Pătrașcu și Spătaru.
Articol și foto de Marius ANGHEL