Reîntorși din Antalya și cu două săptămâni la dispoziție pentru
a mai omogeniza jocul echipei până la startul returului, FC Snagov
a disputat astăzi, la Izvorani, un amical cu Victoria Brănești II.
Echipa din prima serie a Ligii a II-a a învins cu 3-1. Alb-roșii ar
mai putea juca încă două amicale, joi și sâmbătă.
George Dumitru a folosit în testul cu echipa secundă a Brăneștiului
două echipe distincte în cele două reprize de 45 de minute.
Singurul care a jucat toată partida a fost Adrian Popa. Astfel, în
primul mitan au evolua: Al. Oprea – M. Dumitru, Zeciu,
Ad. Popa, I. Mihai – Bereșoae, Cr. Dinu, Hanca, R. Iancu – Cr.
Cristea, V. Dinu, iar în partea a doua:
Oghinciuc – Bg. Crăciun, Ad. Popa, Ir. Voicu, Fl. Vlad
– Buduroi, Petrea, I. Florea, Al. Stancu – A. Nistor, Șt.
Iordache.
La pauză a fost 1-1, după ce fotbaliștii lui Marin Dună au deschis
scorul în minutul 40, însă, la numai un minut distanță, tot ei au
restabilit egalitatea cu un autogol. În partea a doua, Iordache
(foto), minutul 50, și-a adus echipa în avantaj după ce a scăpat
singur cu portarul și a trimis în plasă pe lângă acesta, ca în
minutul 70, Nistor să puncteze și el după o centrare de pe partea
dreaptă.
Au bătut
și pe FCM Târgoviște
Vinerea trecută, FC Snagov a mai disputat un amical, tot la
Izvorani, împotriva echipei de Liga a III-a, FCM Târgoviște.
Ilfovenii s-au impus cu 2-1 prin golurile lui Viorel Dinu și Ionuț
Bereșoae. În partida cu dâmbovițenii, George Dumitru a folosit
„11”-le: Oghinciuc – Bg. Crăciun, Zeciu, Ad. Popa, I.
Mihai – Bereșoae, Hanca, Cr. Dinu, R. Iancu – Șt. Iordache, A.
Nistor, ca în cea de-a doua repriză să-i mai trimită
în teren și pe Al. Oprea, M. Dumitru, Fl. Vlad, I.
Florea, Al. Stancu, Cr. Cristea și V.
Dinu.
Încă două
amicale?
Joi, de la ora 13:00, FC Snagov ar trebui să joace, la Chitila, cu
echipa din localitate. Amicalul nu este însă sigur că se va disputa
din cauza condițiilor meteo. Dacă nu vor juca joi, ilfovenii vor
putea să-și testeze jucătorii contra Baloteștiului, sâmbătă, la
Izvorani, de la ora 11:00.
Boțu,
singurul cu probleme
Singura absență din amicale din ultima perioadă ale snagovenilor a
fost fundașul stânga, Andrei Botu. Tânărul jucător se resimte încă
din perioada cantonamentului din Antalya, atunci când în amicalul
cu Rapid Chișinău s-a contrat dur cu un alt fotbalist și s-a
accidentat la genunchi. Cum probleme nu au încetat să dispară, Boțu
a mers astăzi la medicul Pompiliu Popescu pentru a efectua un
R.M.N. și a afla cauza durerilor.
Articol scris de Marius
ANGHEL