FC Piatra Olt și Sportul Vișina au încheiat nedecis

FC Piatra Olt și Sportul Vișina** au încheiat nedecis

Meciul de verificare dintre grupările FC Piatra Olt și Sportul
Vișina disputat, ieri, la Teslui s-a încheiat la egalitate, scor
2-2. Nemulțumit de evoluția elevilor săi, la finalul întâlnirii,
principalul grupării alb-vișinii, Dan Oprescu, și-a trimis
jucătorii la alergare.

FC Piatra Olt și Sportul Vișina s-au confruntat, ieri, în cadrul
unui prim meci de verificare de la revenirea din stagiul pregătirii
centralizate. Principalii celor două grupări au utilizat formule de
joc diferite în cele două reprize.

Sportul Vișina a fost mai prezentă în jumătatea de teren a
alb-vișiniilor în prima repriză, iar în minutul 42, în urma unei
lovituri libere executate de Frăsineanu, Dumbravă recentrează
pentru Glișcă, iar acesta înscrie din interiorul careului la colțul
scurt, însă este semnalizat în offside. Burcea deschide scorul
pentru FC Piatra Olt câteva minute mai târziu după pauză, acesta
reușind să-l surprindă pe portarul Dragu cu un șut de la 35 de
metri.

Sportul Vișina reușește egalarea din penalty, lovitura de la
unsprezece metri fiind transformată de Priescu. În urma unei
greseli grave în defensiva formației FC Piatra Olt, jucătorul
Sportului, Turcin, pătrunde în careu și îl învinge pe portarul
Pârvu cu un șut la colțul lung. Atacantul grupării alb-vișinii,
Dragoș Dragalina, autor a mai multor ocazii de poartă, reușește în
cele din urmă să înscrie din lovitură liberă, stabilind scorul
final al amicalului.

FC Piatra Olt: Bugiu, Ciocan, Ignat, Streinu,
Bancu, Burcea, Sandu, Petre, Ivan, Manea, Neacșu.
FC Piatra Olt (din minutul 65): Pîrvu,
Bogdanovici, Preda, Lengyel, Giurcă, Huțanu, Ovidiu Niculescu,
Vâlcică, Cozea, Alin Mihai, Dragalina.

Sportul Vișina (prima repriză): Dragu, Mihalache,
Mirea, Militaru, Dumitrescu, Frăsineanu, Nica, Glișcă, Velica,
Gherghiță.
Sportul Vișina (repriza a II-a): Iustin, Preda,
David, Radu, Mihai Daniel, Boubătrân, Turcin, Bogdan Popescu,
Priescu, Matei.

Sursa: Gazeta
Nouă

Pe aceeași temă