Meciul de pregătire susținut de gruparea pregătită de Dan Oprescu, în deplasare, cu Girom Albota s-a disputat în condiții nefavorabile. Terenul sintetic de la Bradu a fost acoperit de un strat gros de zăpadă, în urma ninsorilor căzute în aceste zile. Alb-vișiniii s-au impus cu scorul de 2-1, ambele goluri fiind marcate de Andrei David.
Test mai mult fizic, decât tehnico-tactic pentru alb-vișinii. Amicalul susținut, miercuri, cu formația din eșalonul al treilea, Girom Albota, pe terenul sintetic de la Bradu s-a disputat pe zăpadă, suprafața de joc fiind acoperită de un strat foarte gros. Antrenorul Dan Oprescu a utilizat întreg lotul aflat la dispoziție. Meciul de pregătire s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru alb-vișinii, care au fost conduși din penalty. Ambele goluri pentru FC Olt Slatina au fost marcate de mijlocașul Andrei David, primul în urma unei reluări cu capul din 6 metri, după o centrare venită de la Neacșu, iar cel de-al doilea direct din corner.
” A fost o luptă surdă pentru balon”
Antrenorul celor de la FC Olt Slatina, Dan Oprescu, a trimis pe teren și cei doi jucători care încearcă să convingă în această perioadă, Cocorăscu și Polgar, însă concluziile vor fi trase după ultimul amical, cu Damila Măciuca.
„Terenul a fost acoperit de un strat mare de zăpadă, a fost o luptă surdă pentru balon, a fost un antrenament fizic, mai multe nu sunt de spus. A jucat toată lumea. După ultimul meci, sâmbătă jucăm cu Damila, vom trage linie”, a precizat antrenorul celor de la FC Olt Slatina.
Gruparea alb-vișinie va disputa amicalul cu formația vâlceană din eșalonul al treilea, Damila Măciuca, în deplasare. Luni, lotul aflat sub comanda lui Dan Oprescu va efectua deplasarea în stagiul pregătirii centralizate de la munte.
Sursa: Gazeta Nouă