FC Maramureș a câștigat ultimul meci amical înainte de meciul cu Olimpia Satu Mare, din Turul IV al Cupei României. Echipa antrenată de Romulus Buia și Ciprian Dorobanțu au învins fără probleme pe echipa de Liga a III-a, FC Cisnădie, scor 4-0. Golurile au fost marcate de Vasile Pop, Ștefan Liutec, Mihai Deac din penalty și Mariș.
Romulus Buia a dorit să folosească o formulă de joc pe care, cel mai probabil o va folosi și în meciul de Cupa României, cu Olimpia.
Primul 11 a arătat așa: Olaru, Duruș, Toma, Hodor, De Rosa – Achim, Sidney Faye, Urs, Pop – Liutec, Grozav. În minutul 30, Liutec s-a accidentat și a fost înlocuit de Deac. Pe parcursul partidei, antrenorii băimăreni au dat șansa să arate că merită un loc de titular mai multor jucători, cum ar fi Danciu, Mariș, Giurgiu, Feraru și Câmpeanu.
14 meciuri de pregatire au jucat baimarenii de la FCMU: au obtinut sapte victorii cu Olimpia Satu Mare (1-0, 3-2), Plimob Sighetu Marmatiei (10-0), Europa Alba Iulia (2-1), Unirea Alba Iulia (2-1), Unirea Dej (4-2) si FC Cisnadie (4-0), au facut trei egaluri cu Luceafarul Oradea (1-1), Metalurgistul Cugir (1-1) si Vointa Sibiu (0-0) si au suferit patru infrangeri cu National Sebis (0-1), U Cluj (0-2), Vointa Sibiu (0-2) si FC Bihor (1-2).
Articol scris de Paul Ursachi