FC Drobeta a plecat în Serbia cu un singur atacant

Marius ANGHEL 27 Jan. 2011, 11:27 Pregătiri, amicale
FC Drobeta a plecat în Serbia** cu un singur atacant

Echipa severineană va miza în
stagiul de pregătire centralizată de la Donji Milanovac doar pe 22
de jucători.

FC Drobeta a trecut ieri granița
prin Vama Porțile de Fier I și s-a instalat pe malul sârbesc al
Dunării. Elevii pregătiți de Cornel Mihart vor reveni în țară pe 4
februarie.

Lotul care se va pregăti la Donji
Milanovac îi cuprinde pe: Liviu Cioloca, Răducu Mogoșanu – Andrei
Stroe, Andrei Dicu, Nicușor Neacșu, Iulian Dăniță, Laurențiu Preda,
Claudiu Cosma, Florin Epure, Giani Bălașea, Milan Mitic, Cătălin
Crișan, Nicușor Poenaru, Florin Drăcea, Marius Voicu, Cosmin
Bălmău, Adrian Ștefan, Laurențiu Opriceană, Constantin Drăghici,
Mădălin Mihăescu (foto), Andrei Mănescu și
Cristian Boboescu.

Noutățile sunt fundașul stânga
Giani Bălașea și mijlocașul Mădălin Mihăescu, jucători cu care
antrenorul Cornel Mihart a mai lucrat la Minerul Valea Copcii
Mehedinți În turul actualului sezon, Bălașea a evoluat la CS Termo
și se pregătește cu FC Drobeta de două săptămâni, în timp ce
Mihăescu a jucat la CSM Școlar Reșița și a fost adus la echipa
severineană de două zile.

Crișan s-a
întors

Deși a lipsit săptămâna trecută de la antrenamente, mijlocașul
timișorean Cătălin Crișan a revenit marți la malul Dunării și ieri
a făcut deplasarea la Donji Milanovac. În cantonamentul din Serbia
a făcut joncțiunea cu lotul echipei severinene și sârbul Milan
Mitic, care la începutul acestui an a ratat transferul în
campionatul din Kazahstan.

Aflați în probe, Mădălin Bușoi și
Adelin Făiniș, juniori care în tur au evoluat la concitadina CS
Termo, nu au fost luați în cantonamentul de la Donji Milanovac, dar
rămân în atenția lui Cornel Mihart. FC Drobeta spera să poată conta
în retur și pe Iulian Gheorghe, fundaș care a stat în afara
gazonului mai bine de un an de zile.

Operat de ulcer în noiembrie 2009,
severineanul de 24 de ani resimte în prezent unele dureri la
ligamente, problemele medicale l-ar putea forța să renunțe
definitiv la activitatea fotbalistică. Apt de joc va fi doar Florin
Epure, care în tur nu a evoluat niciun minut din cauza problemelor
medicale.

S-a renunțat la opt
jucători

Din lotul cu care s-a încheiat turul nu mai fac parte Costi
Gărgălie, Liviu Lăcătușu, Ionuț Ilie, Alexandru Almani, Constantin
Mocanu, Bojan Petrovic, Dejan Vukicevic și Marko Milosavljevic.

„Ne-am despărțit de
câțiva jucători, care nu mai intrau în vederile noastre. Bălașea
deja a semnat, iar cu Mihăescu ne-am înțeles în principiu. Fundașul
Gheorghe are unele probleme medicale și nu știm dacă ne poate ajuta
în retur. Ni-l dorim pe severineanul Ignat. El a jucat în tur la
Viitorul Constanța. Sper să se rezolve și să ajungă și el în câteva
zile la Donji Milanovac. Bușoi și Făiniș sunt jucători tineri și
probabil vor rămâne în lotul lărgit. Singurul compartiment
descoperit este cel ofensiv. Avem doar un atacant autentic în lot
(n.r. – Cristian Boboescu), dar sper să rezolvăm această problemă
după ce vom reveni din cantonament”
, a spus
președintele executiv Răzvan Lupu.

La revenirea din cantonamentul de
la Donji Milanovac, jucătorii speră să primească și restanțele
financiare, din cauza cărora Milan Mitic și Cătălin Crișan au vrut
să părăsească echipa severineană.

Articol scris Mircea
OGLINDOIU

Marius ANGHEL 27 Jan. 2011, 11:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă