În cel de al patrulea meci de verificare din această iarnă, FC Caransebeș a întâlnit sâmbătă, 7 februarie, pe stadionul din Balta Sărată, formația de Liga a IV-a, Nera Bozovici. Pe un teren greu, care cu timpul a devenit aproape impracticabil, și pe o ninsoare care s-a îndesit tot mai mult spre final, băieții antrenați de Alin Artimon au câștigat fără drept de apel în fața unor adversari care, în 90 de minute, au trecut de patru ori de centrul terenului și nu au reușit să expedieze nici măcar un șut spre poarta gugulană.
Scorul a fost deschis repede, în minutul 9, Negoescu punând latul, la 8 metri, la centrarea expediată de pe dreapta de Ungur. Caransebeșenii au controlat jocul de o manieră categorică, dominarea lor concretizându-se prin bara lui Goșa, din minutul 27, sau ocazia clară a lui Boștină, care, în minutul 29, după ce a driblat și portarul, a șutat de la 14 metri, însă mingea s-a oprit în balta de pe linia porții oaspeților.
Cel de al doilea gol al gazdelor a plecat tot de pe dreapta, și tot de la Ungur, centrarea acestuia la 16 metri fiind recepționată de Boștină, care, după ce a driblat doi fundași și portarul, a trimis plasat la rădăcina barei.
În partea a doua, Alin Artimon a trimis pe teren o altă echipă, care avea să surclaseze cu totul formația din Bozovici. La trei minute de la reluare, Lupu a centrat de pe dreapta, mingea, deviată de un fundaș, a ajuns la Stancu, care, de la 10 metri, l-a învins pe nou-intratul între buturile porții oaspeților, Marin. În minutul 50, Stoica a furat o minge la 25 de metri, a avansat și a tras puternic din marginea careului, șutul său învingându-l pentru a doua oară, în doar două minute, pe goal-keeper-ul oaspeților. După alte două minute, a fost rândul lui Poiană să-și treacă numele pe lista marcatorilor, el fructificând cu capul centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu. Același Poiană a stat la originea celui de al șaselea gol al caransebeșenilor, pasa sa excelentă, din minutul 56, găsindu-l pe Stoica la 10 metri, șutul acestuia, din întoarcere, lăsându-l fără replică pe Marin. După numai un minut a fost rândul lui Stoianof să fructifice, cu latul, de la 10 metri, centrarea venită de pe dreapta, de la Lupu.
Același Lupu, un servant excelent în meciul de sâmbătă, a centrat perfect și în minutul 61, până la Pârvu, care a pus latul la 10 metri și a dus scorul la 8-0. În minutul 68 s-a făcut 9-0, după ce Poiană, bine angajat în adâncime, l-a driblat pe Marin și a înscris în poarta goală. Ultimul gol l-a avut ca autor pe Stoianof, care, cu un lob elegant de la 16 metri, l-a mai învins o dată pe portarul Marin.
În prima repriză, FC Caransebeș a evoluat în formula: Coca, Săulescu, Goșa, Dinu, Bușu, Precup, Suru, Ungur, Roman, Negoescu, Boștină. În partea a doua, Alin Artimon i-a trimis în teren pe Pascal, Cotigă, Barbu, Manea, Stancu, Pârvu, Artean, Lupu, Poiană, Stoica și Stoianof.
„A fost un joc de pregătire, un meci de sfârșit de săptămână, în care ne-am atins unul dintre obiective, cel al efortului fizic. Din punct de vedere al realizărilor și al fluxului de poartă pot să mă declar mulțumit, la fel ca și de implicarea jucătorilor, care își respectă statutul, dar nu a fost un joc după care să-mi creez repere, e clar!”, a declarat după meci antrenorul caransebeșenilor, Alin Artimon.
Următorul meci de verificare al gugulanilor se va disputa miercuri, 11 februarie, când vor întâlni pe stadionul din Balta Sărată, de la ora 11, pe Vulturii Lugoj, iar sâmbătă, 14 februarie, vor juca, pe același stadion și de la aceeași oră, cu ASU Poli Timișoara, formație care evoluează în Liga a IV-a.
Articol și foto de Adrian CRÂNGANU