FC Botoșani s-a impus la scor în ultimul amical

FC Botoșani s-a impus la scor** în ultimul amical

FC Botoșani s-a impus cu 4-1 (3-1) în jocul amical pe care l-a
susținut ieri la Dorohoi în fața formației FCM din
localitate.

La fel ca și în jocul disputat contra Luceafărului Mihai Eminescu
la sfârșitul săptămânii trecute, tehnicianul Cristian Popovici a
mizat în acest meci pe mai mulți jucători de la echipa a doua,
cărora li s-au alăturat Homneac, Patrichi, Bosancu, Cherecheș,
Halip, Eduard Sandu și Porfireanu.

Diferența de valoare dintre rezervele grupării locale și jucătorii
pregătiți de Vespazian Colban s-a reflectat în rezultatul final al
confruntării.

Botoșănenii s-au impus grație reușitelor lui Homneac (2),
Porfireanu (2), în timp ce pentru dorohoieni a punctat
Negruț.

Următorul test al FC Botoșani, și ultimul de altfel din această
perioadă de pregătire, ar trebui să se dispute mâine de la ora
12.00 la Roman în compania formației Petrotub din localitate.
„Nu știm sigur încă dacă se va juca acest meci. Cei de
acolo ne-au informat că dacă reușesc să înlăture zăpada de pe
teren, partida va avea loc. Probabil că în cursul zilei de mâine
vom ști dacă acest test va mai avea loc sau nu”
, a
declarat Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoșani.

Sursa: Monitorul de
Botoșani

Pe aceeași temă