FC Botoșani a învins la scor de forfait pe CFR Pașcani

20 Feb. 2010, 18:32 Pregătiri, amicale
FC Botoșani a învins la scor** de forfait pe CFR Pașcani

FC Botoșani a învins azi, într-un amical, pe divizionara C CFR
Pașcani cu scorul de 3-0. Golurile din acest meci au fost înscrise
de Boroștean, care a reușit o dublă, și Boghian.

Boroștean a deschis scorul în minutul șase după ce a reușit să
finalizeze o centrare primită de la Ghiceanu cu un șut de la 10
metri. Jucătorii lui Popovici au dominat tot meciul, iar în minutul
53 Boroștean își trece în cont încă un gol după ce a pus latul la o
centrare venită de la Boghian. Tot Boghian e cel care înscrie
ultimul gol al meciului, reușind să înscrie cu capul în minutul 65
după o centrare venită de la Homneac.

„Azi ne-am mișcat destul de bine! Pot să spun că
mi-a plăcut Boroștean, care a fost lucid și nu așa cum era înainte.
În rest, e greu să-ți faci o părere deoarece s-a jucat pe zăpadă.
Fizic cred că suntem pregătiți să începem campionatul, în rest nu
știu dacă suntem”
, a declarat Valeriu Iftimie, pentru
botosaneni.ro.

20 Feb. 2010, 18:32 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă