FC Botoșani, 3-0 cu ASC Bacău

04 Aug. 2011, 17:03 Pregătiri, amicale
FC Botoșani,** 3-0 cu ASC Bacău

FC Botoșani s-a impus cu 3-0 în fața formației de liga a III-a
ASC Bacău, echipă pregătită de fostul tehnician al grupării
roș-alb-albastre Cristi Popovici. Golurile echipei botoșănene au
fost marcate de Văscan, Vrabie și David.

Prima repriză a fost una echilibrată, cu puține ocazii de gol la
cele două porți. Tehnicianul Marius Popescu a început partida cu
Rohetki în poartă, Patache, Dinu, Atudorei, Acsinte în apărare,
Boroștean, Matiș, Vașvari, Bordeanu la mijloc, Chișu și Homneac în
atac.

În partea secundă, odată cu intrarea pe teren a tuturor jucătorilor
aflați în lot, FC Botoșani a fost mai periculoasă pe faza ofensivă
reușind să deschidă scorul prin Văscan care a reluat cu capul din
șase metri învingându-l pe goalkepeerul băcăuan Satco. Golul doi a
fost înscris de Vrabie care a avut o execuție de excepție după care
fundașul Daniel David a făcut 3-0 marcând cu capul din interiorul
careului.

Marius
Popescu: „De toată lumea sunt mulțumit”

Tehnicianul echipei FC Botoșani s-a arătat mulțumit de evoluția
elevilor săi chiar dacă în prima repriză aceștia nu au fost net
superiori adversarilor. Marius Popescu a spus că a urmărit în mod
special respectarea sarcinilor de joc.

„Din punct de vedere al organizării am făcut un pas
foarte mare astăzi. Eu am principiile mele. Să ne organizăm bine și
pe o organizare bună se naște ce s-a născut. Acum nu ne îmbătăm cu
apă. Ieri am avut două antrenamente de 90 de minute. Programul e
program. Nu pregătesc echipa pentru un meci amical.interesul e
altul. La oficiale. De toată lumea sunt mulțumit. Important este că
începem să formăm un grup și trebuie să ajungem la o etapă
nouă”
, a spus Marius Popescu.

Cristi
Popovici: „Nu ne convine scorul ăsta”

Antrenorul principal al ACS Bacău Cristi Popovici s-a arătat
mulțumit de modul cum au evoluat elevii săi în prima parte a
jocului.

„E clar că nu ne convine scorul ăsta pentru că 3-0 e un
scor destul de categoric chiar dacă pentru mine ar fi niște
circumstanțe atenuante. În prima repriză au lipsit ocaziile mari de
gol. Ă‚sta e un lucru bun. În repriza a doua primele ocazii le-am
avut noi. Eu le doresc celor de la Botoșani să ajungă cât mai sus
pentru că lumea vrea dar cum am zis de atâtea ori se vrea cu
jumătate de gură. Sper să reușească”
, a spus Cristi
Popovici.

Sursa: btonline.ro

04 Aug. 2011, 17:03 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă