FC Bihor a disputat sâmbătă, la Valea lui Mihai, ultimul meci dinaintea reluării campionatului Ligii a II-a. Elevii antrenorului Stelian Farcău au întâlnit echipa locală, Unirea, componentă a Seriei a V-a din Liga III-a. Meciul s-a jucat pe iarbă și s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru orădeni, care au marcat prin Sulea, în minutul 30, și Fl. Pop, în minutul 90.
Gazdele au deschis scorul încă din debut, prin reușita lui Buștea din minutul 2. Acesta a marcat printr-un șut de la 30 de metri.
A fost un meci bun pentru echipa FC Bihor, care iarăși s-a întrecut în ocazii ratate, pe lângă cele două goluri, irosind alte 10 oportunități de a înscrie.
Pentru FC Bihor au jucat: Fildan – Moraru, Deaconescu, Petrache, Lupu – Florean, Coroian, Selagea, Sorian – Birtalan, Sulea. Pe parcurs au mai intrat însă și: Fl. Pop, Oltean, Diarra, M. Popa, Danci, Sfârlea și Bic.
„A fost un meci reușit, pentru că am întâlnit un adversar motivat și foarte disciplinat. În plus, faptul că am reușit să jucăm pe iarbă, ne va ajuta în pregătirea dificilului joc cu Poli Timișoara.”, a spus după meci Stelian Farcău, antrenor principal FC Bihor.
Meciul cu Poli Timișoara va avea loc sâmbătă, 17 martie, de la ora 13.
Sursa: FC Bihor