FC Bihor își continuă în aceste zile antrenamentele pe plan local, la Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”, Băile Felix și la Baza Sportivă de la Salonta. La Băile Felix se desfășoară pregătirea fizică, iar la stadioanele din Oradea și Salonta, sportivii pregătesc returul de campionat și din punct de vedere tehnico-tactic.
Dacă la reunire lotul echipei orădene a fost unul numeros, cu 45 de jucători, între timp acesta s-a mai subțiat, astfel că în prezent tehnicienii orădeni mai au la dispoziție 30 de fotbaliști.
O parte dintre juniorii care s-au pregătit cu echipa de seniori la început și-au reluat locul la grupele lor, iar în ceea ce privește jucătorii aflați în probe, cu excepția atacantului Adrian Hadăr (22 de ani – 1,92 m), s-a renunțat la toți. Hadăr a fost legitimat în ultima perioadă la Arieșul Turda. Din păcate, acesta a suferit o accidentare la nas la ultimele antrenamente și va fi indisponibil cel puțin o săptămână, urmând să rateze primul joc amical. Cu toate acestea, antrenorul Stelian Farcău susține că s-a edificat asupra potențialului său și din punctul său de vedere, poate rămâne în lotul echipei.
Între ceilalți jucători care s-au aflat în probe, Sălăjan (Gloria Arad) și Șorlea (Avântul Reghin) nu au impresionat la jocul școală desfășurat sâmbătă la Salonta, iar cei doi zambieni, Rodrick Kabwe și Lewis Macha deși „sunt interesanți, cu diferite calități”, după cum susține antrenorul Stelian Farcău, nu au fost opriți în lot.
Un alt jucător la care s-a renunțat în această iarnă este portarul Teodor Stroescu (19 ani), care are probleme cu greutatea. În locul său a fost adus însă tânărul Raul Avram (18 ani – 1,94 m) de la Heniu Prundu Bârgăului, din Liga a IV-a, care și-a făcut junioratul la Gloria Bistrița și se anunță de perspectivă.
„Toți jucătorii se pregătesc foarte bine. Sunt în grafic cu pregătirea, din toate punctele de vedere, atât fizic, cât și tactic”, a declarat tehnicianul Stelian Farcău.
În primul joc de verificare din această iarnă, FC Bihor va întâlni sâmbătă, de la ora 11, la Alparea, echipa locală, Tricolorul, liderul la zi al clasamentului Ligii a IV-a, seria județului Bihor.
Sursa: Bihoreanul