FC Argeș a învins rezervele Rapidului

31 Jul. 2012, 11:33 Pregătiri, amicale
FC Argeș** a învins rezervele Rapidului

Duminică seara s-a disputat partida amicală dintre Rapid și FC Argeș. Jocul ce a avut loc la baza de antrenament a giuleștenilor a fost un test mai mult decât util pentru argeșeni. Elevii lui Viorel Dumitrescu au dominat de o manieră categorică partida și au reușit să se impună cu scorul de 3 – 1.

Piteștenii au obținut o victorie meritată și aceasta este cu atât mai importantă cu cât în tabăra rapidiștilor au apărut și mai mulți jucători din prima echipă a formației antrenate de Ovidiu Sabău. FC Argeș a început mai bine meciul și după primul sfert de oră argeșenii conduceau cu scorul de 1 – 0, după golul marcat de către Alin Popa. Până la finalul primei reprize, argeșenii au reușit să se desprindă la două goluri pe tabela de marcaj. Cătălin Doman a punctat pentru a doua oară, iar FC Argeș conducea cu scorul de 2 – 0. Antrenorul piteștenilor, Viorel Dumitrescu a luat decizia de a efectua niște schimbări în echipa sa, iar giuleștenii au reușit să reducă din handicap. Scorul final al meciului a fost stabilit de către Dănuț Ivănică, omul care a marcat pentru 3 – 1.

Antrenorul alb-violeților Vio­rel Dumitrescu a folosit ur­mă­torii jucători: Croitoru (42 Vre­me) – Negrea (42 Voi­cu), Negoiță (65 Li­sandru), Bo­tea, Briceag (65 Andrei Cris­tian) – Alin Popa (60 Stan­cu), Cârstoiu (60 Ghe­ra­se), Răuță, Manole (45 Ivăni­că) – Doman (70 Gar­ni­ță), Dul­cea (65 Stănes­cu).

Victorie la fel ca în 2008

FC Argeș s-a impus cu scorul de 3 – 1 și la ultimul meci jucat în deplasare împotriva celor de la Rapid. Acest lucru se întâmpla în turul ediției de campionat 2008 – 2009. Piteștenii reușeau să se impună în Giulești după un joc foarte bun practicat de echipa antrenată pe atunci de Ionuț Badea. Argeșenii au marcat în acel meci prin Adrian Dulcea, Iulian Tameș și Adrian Voiculeț. La patru ani de la acel meci, Adrian Dulcea continuă să se afle printre jucătorii piteștenilor.

Codrea și Renan au jucat pentru Rapid

FC Argeș a avut de înfruntat o echipă destul de puternică a celor de la Rapid. În ciuda faptului că giuleștenii au avut un meci aseară în campionat împotriva celor de la Oțelul Galați, în echipa pe care FC Argeș a întâlnit-o duminică seara s-au regăsit mai mulți jucători din prima echipă ai piteștenilor. Astfel, printre jucătorii care au evoluat duminică seara au fost Renan, Codrea sau Iulian Apostol. Pe lângă acești trei jucători au mai fost folosiți și o serie dintre jucătorii tineri ai vișiniilor ce se pregătesc cu echipa mare.

Cătălin Barbu: „Este un joc care ne dă speranțe pentru mai târziu”

Victoria obținută de FC Argeș pe terenul celor de la Rapid îi dă mari speranțe și lui Cătălin Barbu, managerul general al piteștenilor, acesta declarând că echipa a avut o prestație foarte bună la ultima partidă amicală. „Este o victorie importantă pentru noi, fiindcă ne dă un moral foarte bun de acum înainte. Echipa a obținut o victorie importantă, mai ales că am avut în față o echipă destul de puternică a celor de la Rapid. Am întâlnit jucători ce în foarte scurt timp vor ajunge să evolueze în mod constant pentru prima echipă. Vorbim de jucători precum Codrea sau Apostol, oameni ce au o experiență la nivelul meciurilor internaționale și sunt fotbaliști ce cu siguranță pot să facă o figură foarte frumoasă pentru ei. Noi ne-am bazat pe tinerii noștri și aceștia au făcut un meci foarte bun reușind să domine meciul destul de clar. Sper ca echipa să repete evoluții le bune în continuare și să avem parte de un campionat cât mai reușit”, a declarat managerul general al echipei FC Argeș.

Sursa: FC Argeș

Foto: Andrei Zevedei (SportArgeș)

31 Jul. 2012, 11:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă