FC Argeș a fost egalată în final de Viitorul Domnești

28 Jul. 2011, 13:38 Pregătiri, amicale
FC Argeș a fost egalată în final** de Viitorul Domnești

FC Argeș a disputat ieri un meci amical împotriva echipei din
Liga a III-a, Viitorul Domnești. Partida de pe stadionul „Nicolae
Dobrin” a fost una extrem de echilibrată, ambele formații irosind
câteva ocazii de gol, dar până la urmă oaspeții au scos pe finalul
jocului o remiză, grație unui gol marcat de Nica.

Până atunci începutul meciului a fost unul extrem de spectaculos
cu cinci ocazii importante de gol în primele 11 minute. În minutul
4, Niculae a reluat cu capul din interiorul careului, dar mingea a
fost respinsă de către Croitoru, după care un minut mai târziu,
Pâuna a șutat din interiorul careului, dar șutul său a lovit bara
transversală. În minutul 7 a venit rândul lui Duca să treacă pe
lângă gol.

Piteștenii au replicat imediat, iar Radu Alexandru a trecut pe
lângă gol în minutul 9, iar în minutul 11 a venit rândul lui
Leonard Manole să treacă pe lângă deschiderea scorului. Acesta a
scăpat singur cu portarul advers, dar șutul său a fost respins de
portarul advers. Până la pauză oaspeții nu au mai contat în joc,
iar piteștenii au trecut pe lângă gol la ocaziile irosite de către
Radu Alexandru și Alin Popa.

Elevii lui Viorel Dumitrescu au reușit deschiderea scorului în
minutul 63. Argeșenii au profitat de un contraatac ca la carte, iar
Predoiu a scăpat singur cu portarul advers, reușind să îl învingă
pe portarul oaspeților. Piteștenii au continuat să irosească ocazii
de gol, dar finalul meciului a fost unul dominat de echipa
oaspete.

Nica a scăpat în minutul 79 singur cu portarul advers, dar după
ce l-a driblat pe Fundulea, a trimis cu porta goală în bară. Acesta
nu a mai iertat în minutul 85, atunci când șutul său de la 25 de
metri l-a învins pe portarul piteștenilor.

FC Argeș a terminat la egalitate, scor 1 – 1 meciul amical cu
Viitorul Domnești.

sursa: Ziarul Top

28 Jul. 2011, 13:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă