Farul n-a mai plecat în cantonamentul de la Predeal și azi are test cu Eolica Baia

31 Jul. 2012, 12:22 Pregătiri, amicale
Farul n-a mai plecat în cantonamentul de la Predeal** și azi are test cu Eolica Baia

După ultimul rezultat punctat de către „marinari”, cu Delta Tulcea, este clar că antrenamentele lui Ion Barbu dau roade la FC Farul, formație care a început să progreseze din ce în ce mai mult.

Astfel, alb-albaștrii au plecat la drum cu o înfrângere (Jiul Rovinari 0-1), urmată de un egal (Metaloglobus 3-3), și au finalizat cu o victorie, într-un meci disputat cu cel mai important adversar de până acum, Delta Tulcea, formație pe care a învins-o într-un meci strâns (3-2).

Următoarea adversară pentru FC Farul este Eolica Baia (locul 9 în sezonul 2011-2012 al Ligii a III-a, Seria 2), formație pe care o va înfrunta astăzi, în jurul orei 20.00, în nocturnă, pe stadionul „Farul”.

„Aceste meciuri amicale au fost importante pentru noi, toți jucătorii s-au mobilizat, unii au fost mai obosiți, iar alții mai odihniți. În prezent, avem un program de acumulări, și nu voi face abatere de la el. Bineînțeles că, în meciul de astăzi, nu îmi voi pune problema rezultatului, Eolica Baia este o echipa sub nivelul nostru, din acest motiv, nu îmi fac probleme în ceea ce privește rezultatul. Pentru noi, pregătirea în sine este importantă, chiar dacă cred că vom învinge”, a declarat antrenorul FC Farul, Ion Barbu.

Cantonament anulat

Lotul Farului ar fi trebuit, în mod normal, ieri, să fie prezent la cantonamentul din Predeal, însă „Barbone” a ținut ca echipa să-și continue antrenamentele la Constanța, fiind o alegere mai bună din punctul său de vedere. „S-a amânat. Trebuia să plecăm ieri, dar ținând cont că stăteam doar o săptămână, ne-am răzgândit, și vom continua pregătirea la Constanța. Este mai bine așa, oricum făceam o zi dus, o zi întors, era mai mare oboseala. Dacă era un cantonament de 20 de zile, atunci s-ar fi meritat, dar așa, ne oboseam inutil o săptămână”, ne-a mai spus Barbu.

Sursa: Cuget Liber

31 Jul. 2012, 12:22 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă