Farul joacă azi al patrulea amical din Antalya

06 Feb. 2010, 13:48 Pregătiri, amicale
Farul joacă azi al patrulea amical din Antalya

La partida cu echipa croată de ligă
secundă NK Hrvatski Dragovoljac (locul cinci la finele turului),
„marinarii” îi vor putea folosi pe Sardescu și Vlas, care au ratat
precedentele trei partide.

Cei doi portari deplasați de Farul
în stagiul din Antalya, Sardescu și Vlas, s-au refăcut, iar
oficialii echipei constănțene au dat asigurări că la partida de azi
vor juca. Meciul începe la ora 17.

Antrenorul Ștefan Stoica nu s-a
putut baza pe goalkeeperii săi la confruntările de până acum, fiind
nevoit să recurgă la soluțiile de avarie Cătălin Grigore (Unirea
Urziceni), pentru primele două meciuri, și Cezar Lungu
(Steaua).

„Sardescu și Vlas sunt
buni de joc, astfel că, sâmbătă, pentru prima dată de când am venit
în Turcia, putem alinia formula standard”
, a declarat
Vicențiu Iorgulescu, managerul general al Farului.

Oficialul constănțean a mai
declarat că tehnicienii „marinarilor” sunt mulțumiți de modul în
care decurge pregătirea echipei din stațiunea Lara.

„Jucătorii își urmează
programul stabilit, cu câte două antrenamente pe zi. Chiar și în
zilele cu meci de verificare avem un antre-nament. Am venit la
pregătire, nu alergăm după rezultate în amicale. Poate, la
Constanța, unii s-au supărat pentru rezultatul meciului cu FC
Banants, dar trebuia să-i băgăm la joc și pe copii, doar de aceea
i-am adus aici, să vadă și ei cum e să evolueze contra unui
adversar de calibru precum echipa armeană. Totuși, chiar și așa, să
știți că diferența nu a fost chiar așa de mare. Am avut și noi 2-3
ocazii bune. După părerea mea, scorul corect era unul la 1-2 goluri
diferență”
, a arătat Iorgulescu.

Potrivit oficialului farist, vineri
seară, clubul constănțean încă nu rezolvase împrumutul fundașului
Emil Ducu Ninu, de la Steaua.

Amicalele din
Turcia

0-1 cu FC Gyeongnam
2-2 cu Amkar Perm
1-5 cu FC Banants

Mai sunt de
jucat

6.02: Farul – NK Hrvatski Dragovoljac
9.02: Farul РGy̦ri ETO FC
10.02: Farul – Șahtior Soligorsk

Sursa cugetliber.ro

06 Feb. 2010, 13:48 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă