Farul, înfrângere usturătoare în fața Deltei

20 Aug. 2012, 16:32 Pregătiri, amicale
Farul, înfrângere usturătoare** în fața Deltei

FC Farul Constanța a cedat, sâmbătă, în deplasare la Tulcea, în fața formației locale Delta, scor 3-1 (3-0). Tulcenii și-au luat, astfel, revanșa pentru meciul din tur, în care au pierdut, scor 3-2 în compania alb-albaștrilor.

Partida de la Tulcea nu a fost cea mai reușită dintre amicale din această perioadă pentru formația lui Ion Baru.

Începutul meciului a fost dezastruos pentru „marinari” care s-au trezit conduși cu 3-0 încă din minutul 25. Jocul a fost apoi echilibrat de echipa constănțeană, însă fără prea multe rezultate concrete. Abia după pauză, Valentin Sandu a reușit să înscrie primul și unicul gol pentru FC Farul, în minutul 63.

„A fost un meci slab, nu am prea multe cuvinte după o asemenea evoluție, dar trebuie să-mi asum răspunderea, așa cum mi-o asum și după obținerea victoriilor. Totuși, ținând cont că am jucat cu cea mai bună echipă din seria noastră, du-pă 3-0, am făcut câteva schimbări și, ușor, ușor, s-au mai reglat conturile. Din acel moment, am condus 70 de minute pe teren, din păcate, nu și pe tabela de scor. Cu toate astea, a fost un meci de pregătire și nu trebuie să facem o tragedie din această înfrângere. Delta Tulcea este o formație cu care ne vom întâlni și în campionat, deci vom avea ocazii de a ne lua revanșa. Oricum, una este meciul amical, alta este cel oficial”, a declarat antrenorul FC Farul, Ion Barbu.

Iată formația aleasă de antrenorul Farului, Ion Barbu: Curcă (min. 46 – Toma) – Băjan, Stegaru (min. 30 – Sandu), Gheară, Olteanu (min. 65 – Nițescu) – Santiago (min. 65 – Popa), Buzea (min. 30 – Ghenciu), R. Neagoe, A. Neagoe (min. 30 – Ivanovici) – Chițu (min. 46 – Stoianof), M. Matei.

Moment de reculegere

Începutul amicalului dintre Delta și Farul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria jucătorului nigerian Chinonso Henry, decedat la data de 5 august, în timpul partidei Delta Tulcea – FC Balotești. Momentul a fost unul emoționant pentru ambele echipe, dat fiind faptul că nigerianul a evoluat atât la Farul cât și la Delta Tulcea. Cauzele morții tânărului jucător nu au fost încă stabilite, deși au trecut mai bine de două săptămâni de la incident.

Urmează Săgeata

Următoarea partidă amicală pentru FC Farul va avea loc miercuri, adversară fiind Săgeata Năvodari.
„Pentru meciul cu Săgeata mă aștept, desigur, la o victorie, la fel sper să gândească și jucătorii mei. Trebuie ușor, ușor, să ne revenim și să tratăm jocul cu maximă serio-zitate, pentru ca va fi ultimul joc amical dinaintea începerii noului sezon al Ligii a II-a”, ne-a mai spus Barbu.

Test eșuat de Monteiro?

Amicalul cu Delta a reprezentat primul test pentru noul jucător adus la FC Farul, brazilianul Santiago Monteiro, ajuns pe litoral de la U. Cluj liber de contract, săptămâna trecută, dar care a mai evoluat și pentru FC Snagov.
„Pe Monteiro l-am folosit din primul minut, dar nu am ce să spun în privința acestuia, ținând cont că este primul joc pentru el la FC Farul. În orice caz, nu a prezentat o evoluție cu care să mă dea pe spate”, a precizat antrenorul Ion Barbu.

Sursa: Cuget Liber

20 Aug. 2012, 16:32 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă