Ieri, pe stadionul „Farul”, s-a disputat amicalul dintre FC Farul și CS Jiul Rovinari (locul 7 în sezonul 2011-2012 al Ligii a III-a), meci finalizat în favoarea oaspeților, scor 1-0. Elevii lui Ion Barbu s-au prezentat destul de timid în primul amical din această vară, însă, echipa nefiind consolidată, greșelile noilor veniți erau de așteptat. Defensiva Farului a cedat încă din primele minute, iar Gavițoiu a profitat de neatenția fundașilor alb-albaștrii, reușind primul și unicul gol al partidei, cu un șut de la 10 metri, în minutul 5.
Pentru FC Farul au urmat o serie de ocazii la poarta oaspeților, însă niciuna finalizată. În repriza a doua, „marinarii” au avut numai ghinion, poarta Jiului a fost asaltată de câteva faze impresionante, din corner, și din poziții fixe, mingea lovind bara sau trecând milimetric pe lângă egalare. Cu toate astea, jocul Farului nu a fost unul dezamăgitor, „Barbone” era conștient că elevii lui mai au de lucrat pentru a se închega, și a forma cu adevărat o echipă, iar pentru asta mai au la dispoziție încă câteva săptămâni. În schimb, pentru Jiul Rovinari, victoria aduce un gram de fericire, și o notă de bucurie, atât pentru jucători, cât și antrenor.
„Un rezultat pe care, în mare parte, l-am așteptat. Am avut încredere în băieții mei, în ambiția acestora, și eram sigur că putem învinge”, a precizat antrenorul CS Jiul Rovinari, Cătălin Trofin.
FC Farul va disputa următorul amical astăzi, tot pe stadionul „Farul”, de la ora 18.30, cu FC Metaloglobus București (locul 9 în sezonul 2011-2012 al Ligii a III-a), iar sâmbătă, „marinarii” vor întâlni formația Delta Tulcea, la aceeași locație, de la ora 19.00.
„Pentru a obține performanță, trebuie ca lucrurile să fie bine puse la punct, trebuie ca autoritățile să găsească o modalitate de a ajuta clubul cât mai repede. Vrem să facem un joc cât mai bun în amicalele ce urmează, dar pentru a câștiga meciuri cu adevărat, trebuie să reușim să aducem autoritățile lângă noi, și numai împreună vom realiza obiectivul principal al Farului: promovarea, altfel, obiectivul va fi supraviețuirea”, a declarat președintele FC Farul, Marcel Lică.
Iată echipa de start pentru FC Farul: Cernat – Băjan, Năstase, Stegaru, Sascău – Nicola, Buzea, R. Neagoe, Coteanu – Pîslaru, Pătulea. După pauză, Ion Barbu a introdus mai mulți juniori pe teren, care, din păcate, au dezamăgit.
Sursa: Cuget Liber