Fără Nanu, „minerii” s-au înecat pe Olt

Marius ANGHEL 12 Aug. 2013, 13:38 Pregătiri, amicale
Fără Nanu,**

Echipa pregătită de Dan Oprescu a marcat prin Ignea (22), Drăghici (43), N”Kongue (57 – pen), Agbleta (63) și C. Căpățână (80). Tot săptămâna trecută, ALRO Slatina câștigase amicalele cu echipele de Liga a III-a, respectiv a IV-a, Sportul Vișina Nouă (2-1) și Inter Markus Coteana (7-0).

Antrenorul Oprescu e mulțumit de randamentul echipei sale, care în această săptămână va mai disputa încă trei amicale, în speranța că în noul sezon va lupta pentru un loc pe podium. „După ce am încheiat cantonamentul de la Poiana Brașov, am avut trei jocuri amicale într-o săptămână. Am revenit acasă și  pot spune că au fost trei jocuri obositoare, din cauza căldurii. Oricum, aceste meciuri și-au atins scopul: am consolidat relațiile de joc, fiindcă au venit mulți jucători. Am făcut transferuri importante. Nu vrem să ne mai luptăm pentru evitarea retrogradării, ci pentru primele locuri. Va fi greu. Oricum, diferența de valoare dintre Slatina și nou-promovata din Motru nu e așa mare. Scorul drastic nu reflectă realitatea. Probabil a contat faptul că ei au jucat vineri seara, cu Universitatea Craiova. Noi vom mai avea încă trei jocuri zilele viitoare. Marți jucăm la Vișina Nouă, miercuri cu Balș, iar sâmbătă la Mioveni„, a spus Oprescu, la Sport Total FM. 

Acesta a început meciul cu: Mogoșanu – Ghiță, Marincău, Gligor, Siminic – Huțanu, Pavel, Ignea, Bancu – Drăghici, N”Kongue. Din minutul 60 au jucat: Bugiu – Anghelina, J. Apeaning, Crușoveanu, Giurcă – Vîlcică, Cuedan, C. Căpățână, Ciobanu – M. Căpățână, Agbleta.

Minerul Motru a replicat cu: D. Popescu – Trașcă, A. Dicu, David, C. Laurențiu – M. Poenaru,  Rada, Speroni, N. Stanciu – Răduca, Chirea. Au mai jucat C. Popescu, Triță – A. Ștefan, Buciuman, Inclănzan, Nueleanu, Găman, Petculescu, R. Cernica, Stoenac, Neacșu și Stănescu.

Cu Universitatea Craiova, Minerul a început cu  D. Popescu – Trașcă, Dicu, David, M. Laurentiu, Rada, Stanciu, Speroni, Chirea, Răducă, Stoenac.

Nanu a avut cununia civilă

Antrenorul Ștefan Nanu nu a fost prezent la meciul de la Slatina, având sâmbătă dimineața cununia civilă, la Râmnicu Vâlcea, cu fosta handbalistă Olivia Costache. „Cu Craiova am jucat vineri seara destul de bine. A fost diferență mare între jocul pe care l-am prestat cu Universitatea și cel cu Slatina. Oboseala și-a spus cuvântul. Am jucat la 12 ore și am mai avut și un drum lung, de peste 150 de km. Poate a contat și că nu a fost nici domnul Nanu pe bancă”, a motivat eșecul de la Slatina, Mihai Cernica, directorul sportiv al Minerului.

Cele două echipe se vor reîntâlni pe 21 august, la Motru. Până atunci, Minerul va juca sâmbătă cu FC Podari.

Articol scris de Mircea OGLINDOIU

Marius ANGHEL 12 Aug. 2013, 13:38 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă