Fără întăriri tari

Lotul de jucători ai grupării CFR
Simeria s-a strâns ieri la stadion unde au demarat prima parte a
pregătirilor pentru returul campionatului. Cea de-a doua parte,
care va consta într-un stagiu centralizat la Moneasa, se va
desfășura la finalul lunii și va fi urmată de o serie de meciuri de
pregătire.

La primul antrenament, condus de
cuplul de antrenori Sorin Cornea și Marius Opric, au participat 28
de jucători, inclusiv atacantul Andrei Suciu și mijlocașul Adrian
Bud, care au fost puși pe lista de transferuri și care, cu
siguranță, vor părăsi clubul din Simeria.

Miza pe
tineri

La capitolul noutăți, „feroviarii” au promovat în lotul mare trei
jucători de la propriul Centru de Copii și Juniori: portarul Răzvan
Gheață (component al „Naționalei” Under 16 a județului Hunedoara)
și atacanții Radu Bobelică și Claudiu Zdrîncu.
„> este cuvântul de
ordine la club, motiv din care în perioada următoare vom încerca să
mai transferăm încă doi jucători tineri, ambii
mijlocași”
, a declarat vicepreședintele lui CFR
Simeria, Vasile Hrițac.

Triunghiular la
Simeria

Oficialul simerian a prezentat și programul parțial al meciurilor
amicale pe care „feroviarii” le vor susține până la reluarea
campionatului. Primul va fi jucat la sfârșitul acestei săptămâni,
în 22 ianuarie, la Simeria, cu ACU Arad (loc 13 în Liga a II-a,
Seria a II-a).

În cel de-al doilea joc test, CFR
Simeria va întâlni, tot pe teren propriu, pe Unirea Alba Iulia (loc
14 în Liga a II-a, Seria a II-a), urmând ca returul să aibă loc în
12 februarie, la Alba Iulia. La finalul lunii februarie, CFR
Simeria va organiza un trial la care au fost invitate să participe
liderul din B 2, Voința Sibiu, și ACU Arad. „Suntem în
discuții cu omologii noștri de la Mureșul Deva, Autocatania
Caransebeș și UTA Arad, echipe cu care vrem să perfectăm câte un
joc amical cu care să ne completăm locurile goale din
program”
, a mai spus Hrițac.

CFR Simeria are ca obiectiv pentru
acest sezon promovarea însă elevii lui Sorin Cornea au încheiat
turul pe locul 5 în Seria a V-a cu 20 de puncte la 12 puncte în
urma liderului Luceafărul Oradea.

Lotul de 28 de jucători ai CFR Simeria, ieri, la
reunire
:
Portari: Iancău, Dragotă, Gheață
Fundași: Vîrtan, Păduraru, A. Zaha, I. Buta, A.
Stroia, L. Lazăr, A. Șoit
Mijlocași: Fl. Ungureanu, Găceanu, Goronea,
Damian, Ivașcu, C-tin Vișan, Făgărușanu, A. Bud, R. Riviș,
Tecsi
Atacanți: D. Dăscălescu, N. Chelariu, M. Păcurar,
Al. Vlad, Pepenar, A. Suciu, Bobelică, Zdrîncu

Articol scris de Sami
Tamaș

Foto: Cristi Vatavu (ZIARUL HUNEDOREANULUI).

Pe aceeași temă