Galop de „zimbrii”!

Marius ANGHEL 04 Mar. 2013, 13:48 Ligi județene

Hațeganii i-au luat tare pe CFR-iști de cum au intrat în teren. Daniel Ișfan a deschis scorul direct din corner în chiar primul minut de joc! Ce început de meci!

Gazdele au rămas în jumătatea adversă cât să-i permită noii achiziții a Retezatului, atacantul Darius Ursachi să demonstreze că și-a păstrat și peste iarnă pofta de gol pe care a avut-o în tur când a marcat 17 goluri. „Inzaghi” de Hațeg a marcat o „dublă” cu care a stabilit scorul la pauză – preluare, fentă pe lâgă adversar și șut la colțul lung din 16 metri (9) și cu capul (40).

De partea cealaltă, simerienii și-au făcut simțită prezența pe teren pe finalul primului mitan, însă atât căpitanul Bobelică cât și Blaga au fost blocați de portarul Tonca. Scor de neprezentare la pauză, 3-0.

„Dublă” și Ișfan

„Zimbri” au menținut ritmul și după pauză. Ișfan a urcat scorul la 4-0 cu un „lat” din 11 metri (51) din pasa lui Ovidiu Popesc . Căpitanul Hațegului a fost și el aproape să își treacă numele pe lista marcatorilor din lovitură liberă directă de la 20 de metri, însă s-a opus bara (70).

Tabela a fost închisă de alt debutant, Nicolae „Luțu” Cărăvan – șut de la 16 metri pe lângă Bledea (72). Scor final, 5-0!

#Spectatorii care au venit la stadion să urmărească meciul dintre Retezatul Hațeg și CFR Simeria au primit câte un program de meci – premieră în județ – editat în condiții de grafică foarte bună.
#Sâmbătă, Retezatul Hațeg nu a putut folosi doi jucători de bază: fundașul Iosif Kallai – încă nu a fost legitimat – și mijlocașul Darius Pușcă – suspendat pentru cumul de cartonașe.

Retezatul Hațeg  5 (3)
Tonca – Borbely (70 Căpâlnaș), A. Câmpeanu, Laslău, M. Daj – Simoneac, Marcu (60 Tămășiloni), Ișfan, Cărăvan – Ov. Popescu (cpt;), Ursachi (80 Jurmoni).
Antrenor: Flaviu Itul.

CFR Simeria   0 (0)
Bledea – B. Buta, Cătărău, Budeic, Rill – Constantin (89 Lupan), Morariu (36 Luca) – Belei (61 Daneș), Blaga, Sîrbu – Bobelică (cpt;).
Antrenor: Adrian Costea.

Au marcat: Ișfan (1, 51), Ursachi (9, 40), Cărăvan (72).
Arbitru: Sergiu Stanca (Orăștie). Aistenți: Cristian Petrean și Marius Danciu (ambii din Deva). Observator: Mircea Sîrbu (Leșnic).
Stadion: „Retezatul”. Spectatori: 200.

Poftă de gol în prima etapă a returului

Început furtunos de primăvară în fotbalul județean. 23 de goluri s-au marcat în etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii a IV-a Hunedoara.

Spectatorii care au asistat la jocurile de la Hațeg, Petroșani și Lupeni au fost cei mai câștigați, au văzut câte 5 goluri. Liderul Minerul Uricani s-a impus la limită, pe teren propriu, în fața Daciei Orăștie.

Rezultatele etapei a XVIII-a, sâmbătă, 2 martie

CS Vulcan – Aurul Brad        0-3
Minerul Uricani – Dacia Orăștie       1-0
„U” Petroșani – Victoria Călan       5-0
Gloria Geoagiu – Aurul Certej        1-0
Hercules Lupeni – Inter Petrila          3-2
Retezatul Hațeg – CFR Simeria         5-0
Șoimul Băița – CS Ghelari            2-1

Metalul Crișcior – Zarandul Crișcior   0-3
Retezatul Râu de Mori – Jiul Petroșani   0-3

Clasament

1. Minerul Uricani    18    13    2    3    38-12    41p
2. Universitatea  Petroșani    18    12    4    2    42-12    40p
3. Gloria Geoagiu    18    11    6    1    43-19    39p
4. Aurul Brad        18    11    5    2    33-13    38p
5. Metalul Crișcior    18    11    1    6    41-22    34p
6. Retezatul Hațeg    18    10    4    4    43-29    34p
7. Dacia Orăștie    18    10    3    5    46-20    33p
8. Hercules Lupeni    18    9    3    6    29-27    30p
9. CS Vulcan        18    8    4    6    45-29    28p
10. Aurul Certej    18    7    5    6    43-28    26p
11. Jiul Petroșani    18    6    4    8    40-36    22p
12. Șoimul Băița    18    5    6    7    21-24    21p
13. CFR Simeria    18    5    3    10    41-50    18p
14. CS Ghelari    18    5    2    11    35-45    17p
15. Inter Petrila    18    3    4    11    27-52    13p
16. Retezatul Râu de Mori    18    3    3    12    22-58    12p
17. Zarandul Crișcior    18    1    2    15    10-63    5p
18. Victoria Călan    18    0    3    15    7-67    3p

NOTA: Echipele Zarandul Crișcior și Retezatul Râu de Mori s-au retras din campionat la finalul turului și conform regulamentului vor pierde toate meciurile din retur la „masa-verde” cu scorul de 3-0.

Programul etapei viitoare, sâmbătă, 9 martie, ora 11:30

CFR Simeria – Hercules Lupeni (0-3)
Inter Petrila – Gloria Geoagiu (1-2)
Aurul Certej – Universitatea Petroșani (1-2)
Victoria Călan – Minerul Uricani (0-5)
Dacia Orăștie – CS Vulcan (2-5)
Jiul Petroșani – Șoimul Băița (1-1)
CS Ghelari – Metalul Crișcior (1-6)
Aurul Brad și Retezatul Hațeg vor sta.

NOTA: Între paranteze sunt trecute rezultatele înregistrate în meciurile tur.

Articol și foto de Sami Tamaș

Marius ANGHEL 04 Mar. 2013, 13:48 Ligi județene
Pe aceeași temă