Fluierul de final al ultimei partide din campionat, cu Minerul
Mătăsari, nu a însemnat și intrarea în vacanță a echipei antrenate
de Cornel Nica. După ce președintele clubului, Mihai Ionescu a
comunicat oficial lista cu jucătorii care vor rămâne și în sezonul
următor, aceștia urmează să susțină vineri seara o partidă de
verificare în compania formației franceze Paris Gaels. Echipa
sosită din „Orașul Luminii” activează în CFA, în speță liga a patra
în fotbalul din Hexagon.
Amical
între colegi
Cum s-a ajuns la perfectarea acestui meci povestește chiar
managerul grupării franceze, Marius Albu, un român stabilit de
mulți ani din Paris. „De nouă ani, în pauza de vară,
Paris Gaels efectuează un turneu de jocuri amicale în străinătate,
în special în țările din Estul Europei. Am fost în Lituania,
Croația, Slovenia, Polonia, Ungaria și în alte țări din zona
balcanică. Sosise și rândul României. Am luat legătura cu un vechi
prieten, directorul de imagine al celor de la Turris, Lucian
Ionescu, cu care dealtfel am fost coleg când lucram împreună la un
trust de presă din Paris. Acesta s-a arătat încântat de idee și așa
s-a născut acest meci pe care vrem să îl transformăm într-un
spectacol de calitate”, spune Albu.
Reciprocitate
parisiană
La rândul său, președintele lui Turris, Mihai Ionescu consideră
că un schimb de experiență cu o formație sosită din străinătate nu
poate fi decât benefic. „Deși toată lumea este cu
gândul la vacanță, eu îmi creionez deja planurile de viitor, pentru
că obiectivele în campionatul care urmează vor fi mult mai
îndrăznețe. Propunerea prezentată de Lucian cu privire la acest
amical mi s-a părut de bun augur, măcar ca schimb de experiență
fotbalistică. Din câte am înțeles, va fi vorba de o reciprocitate
existând toate șansele ca și formația mea să joace o partidă sau
două în Paris. Oricum, sunt convins că va fi un meci
frumos”, a concluzionat Mihai Ionescu.
Duminică, de la ora 18.00, Paris Gaels va mai susține o partidă,
tot pe „Voința”, de data aceasta în compania divizionarei D, Smart
Ionescu.
Articol scris de Raul
MIHAI