Evoluție neconcludentă pe Ampoi

09 Aug. 2010, 13:49 Pregătiri, amicale
Evoluție neconcludentă** pe Ampoi

În încheierea cantonamentului
centralizat, Unirea Alba Iulia a susținut o partidă de verificare
pe Ampoi cu CS Zlatna, meci încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-1),
goluri A. Câmpean (41), respectiv Zăgrean (3).

„Alb-negrii” au dezamăgit în acest
amical împotriva unui avdersar de categorie inferioară (ce-și caută
loc în eșalonul terț), deși se poate invoca oboseala, însă
prestațiile mai multor jucători i-au nemulțumit pe oficialii
clubului, cât și pe antrenorul Marius Baciu.

Primul gol pentru
Zagrean, probleme cu accidentările

Revenit de o săptămână la antrenamentele echipei din orașul natal,
atacantul Andrei Zagrean a înscris primul sau gol sub comanda lui
Baciu. „Mi-e foarte greu, mai ales că n-am mai jucat de
multă vreme și mai am de recuperat în planul pregătirii. N-am mai
avansat în negocierile cu Alba Iulia, urmează să mai vorbim zilele
viitoare”
, a spus vârful fost la Internațional Curtea
de Argeș, acum liber de contract.

Tehnicianul unirist nu s-a putut
baza pe patru jucători în jocul de pe Ampoi: Bucurică (în
recuperare după operația la genunchiul stâng), Pistol (criză
renală, va absenta două-trei săptămâni), Cl. Oara – contractură
musculară, C. Cristea – o rana la gleznă, în plus Olah a suferit o
entorsă în timpul meciului. „Ma preocupă aceste
probleme medicale, întrucât este vorba de absențe nedorite, unele
de lungă durată, mai ales acum în perioada când cautăm să
cristalizam o formulă de echipă”
, a afirmat
Baciu.

Baciu vrea un atacant
și un mijlocaș

Tehnicianul unirist doreste să mai achiziționeze încă un mijlocaș
și un atacant, pe lista sa aflându-se Fl. Sabou (ex-Gaz Metan
Mediaș) și D. Tatar (Voința Sibiu), dar și încă doi alți jucători,
ale căror nume sunt ținute secrete. „Mai vreau un
jucător de profil ofensiv cu viteză și încă un mijlocaș de bandă.
Sper să reușim să-i aducem în condiții avantajoase pentru club,
întrucât sunt fotbaliști sub contract cu alte
grupari”
, a admis Baciu.

Divizionara secundă și-a asigurat
serviicile a încă doi jucători, Cl. Oară (FC Silvania Șimleu
Silvaniei) și D. Tătar (Voința Sibiu), iar la începutul acestei
săptămâni se vor semna contractele cu nou-veniții.
„Ambii vor fi achiziționați gratis, Oară și-a luat
actele, iar în cazul lui D. Tătar grila de formare se cifra la
peste 12.000 de euro, situație în care cred că sibienii îi vor
acorda dezlegarea. În linii mari ne-am înțeles verbal cu
fotbaliștii veniți la Alba Iulia și zilele viitoare o să parafăm
documentele”
, a spus Nicolae Lupu, președintele
executiv al FC Unirea.

De asemenea de astăzi la pregătirea
formației din Cetatea Marii Uniri este așteptat mijlocașul Florin
Sabou (30 ani, ex-Gaz Metan Mediaș), liber de contract în acest
moment. Pe lista de achiziții a grupării albaiuliene se mai
regăsesc Sg. Buș (CFR Cluj), M. Oprea (Poli Iași), Zăgrean
(Internațional Curtea de Argeș), Potopea și Bălaș (CSM Sebeș),
Negură și Soporan („U” Cluj), Lasc (a acceptat prelungirea
contractului), semne de întrebare figurând în dreptul portarului C.
Moldovan și a fundașului A. Kelemen, nesiguri în privința
viitorului în „alb-negru” (șanse destul de reduse de a fi păstrați
în lot).

FC Unirea va susține următorul test
miercuri, 11 august, la Alba Iulia, cu Arieșul Turda.

Au evoluat
formațiile:

CS Zlatna: Ov.
Barna – Val. Dârjan, Al. Man, G. Toma, V. Avram – O. Bucur, M.
Bratu, Cos. Simtion, P. Ciucă, D. Ianc – A. Câmpean, mai intrând
Toderaș – P. Dârjan, Borcea, Al. Popa, Marica, Kiraly, I. Marian,
P. Munteanu, Cos. Cristea, Amariei;

FC Unirea: Lasc –
Olah, Poverlovici, Soporan, Al. Giurgiu – Negură, Dâlbea, Selagea,
Kelemen – Zăgrean, M. Oprea, fiind utilizați ulterior C. Moldovan –
S. Mureșan, Potopea, Bălaș, Sg. Costea.

Sursa: ziarulunirea.ro

09 Aug. 2010, 13:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă