Elevii lui Stoican s-au strâns la Valea Copcii

11 Jan. 2010, 21:32 Pregătiri, amicale
Elevii lui Stoican** s-au strâns la Valea Copcii

Clasată pe locul secund la finele turului, la doar un punct în
urma surprizei ACS Recaș, Minerul Mehedinți s-a reunit în această
după-amiază, pe baza sportivă de la Valea Copcii. Programul de
reacomodare la efort va continua toată săptămâna, interval în care
jucătorii pregătiți de Flavius Stoican așteptă să li se comunice
data la care le vor fi virate ultimele restanțe financiare.

„Sperăm ca în retur să nu mai fie probleme
financiare. Dacă vom avea stabilitate, vor fi și rezultate și vom
putea vorbi despre promovare”
, a spus căpitanul
Cristian Boboescu, convins că Minerul poate câștiga lupta cu nou –
promovata ACS Recaș în cazul în care bugetul va fi unul pe măsura
obiectivului.

Momentan, nici conducerea nu știe dacă Minerul va merge, pentru
a șaptea oară consecutiv, în cantonamentul de la Donji Milanovac,
de pe malul sârbesc al Dunării. „Lotul va suferi mici
modificări în această iarnă, dar deocamdată e prematur să vorbim
despre schimbările de la echipă. Momentan așteptăm bugetul, pentru
a putea stabili data și locul stagiului de pregătire centralizată.
Încă nu știm unde vom efectua cantonamentul. În perioada următoare
urmează să stabilim și programul amicalelor”
, a
precizat directorul sportiv Gheorghe Doinea.

Articol scris de Mircea
OGLINDOIU

11 Jan. 2010, 21:32 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă