Dunărea Galați s-a respectat la Focșani

14 Aug. 2010, 15:05 Pregătiri, amicale
Dunărea Galați** s-a respectat la Focșani

Gălățenii de la Dunărea s-au impus
la pas în amicalul susținut sâmbătă pe terenul echipei de liga a
treia CSM Focșani. Oaspeții, antrenați de Viorel Tănase au câștigat
cu 4-0 (1-0), golurile victoriei fiind marcate de Cristea (24), V.
Munteanu (63), Cîrjan (66) și Pribac (76). Chiar dacă formația pe
care o antrenează a câștigat, Tănase și-a „muștruluit” serios
jucătorii la pauză, după ce în prima repriză focșănenii au ratat
patru ocazii mari de gol.

Dunărea Galați a evoluat cu:
Posteucă – Agache, Velescu, Marin, Cucu – Cionac, Grosu, State,
Cristea – Enache, Popescu. Au mai intrat în teren pe durata
partidei portarul Mindileac și jucătorii de câmp Căldăraru,
Cristescu, Cîrjan, Florea, V. Munteanu și Pribac. CSM Focșani a
replicat cu: Borș – Ciornei, E. Ștefan, Crăciun, Dima – Mîndrescu,
Șonțu, Toma, Dumitriu – Milea, Predoiu. Au mai intrat pe parcursul
întâlnirii Suvac, Lida, Negoiță, Tîlvăr și Gheorghe.

Articol scris de George
Dumitru

14 Aug. 2010, 15:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă