Duel piteștean tranșat de plusul de experiență

15 Aug. 2012, 13:13 Pregătiri, amicale

Într-un amical disputat în această dimineață pe stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitești, FC Argeș a învins cu 2-0 nou promovata în Liga a III-a, SCM Pitești. La pauză a fost 1-0, golurile victoriei fiind marcate Doman și Dulcea, ultimul înscriind în finalul partidei direct din lovitură liberă de la 25 m.

Antrenorul gazdelor, Viorel Dumitrescu, a rulat tot lotul pe care îl are la dispoziție și a început partida cu Vreme – Voicu, Negoiță, Botea, Briceag – Popa, Cîrstoiu, Răuță, Doman – Ivănică, Stănescu. După pauză au mai jucat Negrea, Lisandru, Ianuși, Gherase, Niculae, Basile, Iancu, Negruț, Piscanu însă pe final au mai fost băgați în teren și fotbaliștii din prima repriză.

De partea cealaltă, Cristi Negru, a folosit la SCM următorii jucători: Popa – Hapaină, Diță, Avramescu, Baicu – Paraschivescu, Nicolescu, Neagu, Beuran – Neacșa, Vintilă, în repriza secundă mai intrând Stănescu, Garniță, Deliu, Enache, Pătrănoiu, Rădescu.

Articol scris de Silviu MIHAI

15 Aug. 2012, 13:13 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă