Dublu amical cu Oneștiul

21 Jul. 2010, 11:55 Pregătiri, amicale
Dublu amical** cu Oneștiul

FCM Bacau va întâlni azi, de la ora 11.00, în deplasare, pe FCM
Onești

FCM Bacău își continuă seria partidelor de verificare din
inter-sezon. Săptămâna aceasta, „galben-albaștrii” vor susține două
jocuri-test, ambele în compania lui FCM Onești, echipă aflată pe
punctul de a obține un drept de participare în liga a treia.
Astăzi, de la ora 11.00, băcăuanii se vor deplasa pe Trotuș, pentru
ca sâmbătă dimineață, oneștenii să întoarcă vizita echipei
antrenate de trio-ul Gheorghe Poenaru – Vasile Jercălău – Daniel
Bogdan.

Noutăți

Față de primul amical al verii, pierdut vinerea trecută, la
Târgu-Neamț, cu scorul de 4-2, în fața divizionarei B Ceahlăul
Piatra Neamț, lotul băcăuan prezintă două noutăți. Astfel, lui
Doboș, Codreanu, Apostol și Taban li s-a alăturat un portar de 20
ani, Stamatin David și fundasul de picior stâng Teo Eudean. Acesta
din urmă se întoarce sub culorile galben-albastre după o perioadă
în care a susținut probe de joc pentru Ceahlăul.

Cantonament

Tot astăzi, la revenirea de la Onești, lotul FCM Bacău va intra
într-un stagiu de pregătire de zece zile. Cantonamentul se va
încheia pe data de 31 iulie, atunci când „galben-albaștrii” vor
susține primul meci oficial al sezonului, în faza a doua a Cupei
României. Până la startul campionatului Ligii a lll-a, FCM va
susține șapte partide de verificare, pe lista adversarilor figurând
și divizionarele B FC Botoșani și Dunărea Galați.

Sursa: desteptarea.ro

21 Jul. 2010, 11:55 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă