Aflate în plin proces de căutare a formulei de echipă ideale
pentru noul sezon, FC Hunedoara (Liga a III-a) și Minerul Lupeni
(Liga a II-a) se vor întâlni în două meciuri amicale de verificare
în cursul acestei săptămâni.
„Miercuri vom juca la Lupeni, iar vineri la
Hunedoara”, a spus Eusebiu Șuvagău, antrenorul
grupării hunedorene.
Altfel, fostul jucător de Liga I, Marcel Șandor (33 de ani),
care s-a lansat în fotbalul mare de la Corvinul Hunedoara, este în
probe de joc la FC Hunedoara. Retras de 2-3 ani din primul eșalon
de la FC Brașov, Șandor își încearcă șansa și la FC Hunedoara, după
ce a mai activat, în sezoanele trecute, la CFR Simeria și Mureșul
Deva. Șandor a jucat în meciul cu Mureșul Deva, scor 1-1, și a fost
destul de activ în atac, însă nu a reușit să-și treacă numele pe
lista marcatorilor.
Articol scris de Loredana
Juglea