„Dublă” amicală cu Dunărea Călărași

Marius ANGHEL 12 Feb. 2011, 08:31 Pregătiri, amicale

După acumulările în plan fizic, „marinarii” au revenit, vineri,
acasă, iar săptămâna viitoare, va demara o nouă etapă din cadrul
pregătirii de iarnă.

Farul a coborât din cantonamentul montan. Alergările pe pantele
munților, exercițiile în zăpadă și testele de rezistență sunt deja
istorie. De luni, începe lucrul cu mingea.

„Am încheiat o etapă importantă a pregătirii. Sunt
mulțumit de modul în care jucătorii, chiar și nou veniții, au
răspuns la comenzi. La capitolul fizic, stau bine, să-i vedem ce
pot cu mingea. Sâmbătă și duminică, băieții au liber, iar reunirea
va avea loc luni, la ora 13.00, la stadion. Programul săptămânii
viitoare este deja stabilit, iar cele mai importante evenimente
sunt meciurile amicale cu Dunărea Călărași. Primul joc va avea loc
miercuri, de la ora 15.00, la Constanța, pe terenul mare sau pe cel
secund, în funcție de starea vremii. Revanșa se va disputa sâmbătă,
de la ora 11.00, la Călărași”
, a declarat antrenorul
FC Farul, Gheorghe Butoiu.

La antrenamentele de săptămâna viitoare, vor lua parte atât Sascău
și Păduraru, despre care tehnicianul și-a făcut o impresie
favorabilă, cât și doi jucători (un fundaș central și un mijlocaș)
de la Școala de fotbal Caraimanul EuroAfrica Bușteni.

„Suntem în discuții și cu alți doi jucători, un mijlocaș dreapta și
un atacant. Din câte am înțeles de la conducerea clubului,
tratativele sunt în fază avansată. Am vorbit, de asemenea, cu Vali
Badea, care mi-a spus că, dacă nu își va găsi un angajament în
străinătate, va lua în calcul oferta Farului”
, a
explicat Butoiu.

sursa: Cuget Liber

Marius ANGHEL 12 Feb. 2011, 08:31 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă