Doar un egal, 2-2, pentru Dacia Unirea în partida cu Metalul Buzău. Brăilenii duc lipsă de atacanți de valoare

Marius ANGHEL 13 Aug. 2015, 17:32 Pregătiri, amicale
  • Ivan și Onofraș au adus, de două ori, gazdele în avantaj.
  • Buzoienii au replicat prin Radu și Păun.
  • Brăilenii joacă sâmbătă în Crâng, cu Gloria Buzău


Cu toate că pornea cu prima șansă la victorie în acest amical, conform diferenței mari între eșaloanele în care activează, Dacia Unirea a scos doar o remiză în partida cu Metalul Buzău, grupare care în sezonul trecut s-a clasat pe ultimul loc în Liga a IV-a. Însă, în această vară buzoienii s-au întărit cu jucători de la Dunărea Galați, iar echipa se exprimă altfel în teren acum. Metalul visează să ajungă în Liga a III-a și, după ceea ce a arătat pe Municipal, are mari șanse să-și îndeplinească obiectivul.

Amicalul de pe Municipalul brăilean s-a încheiat nedecis, 2-2, iar unul dintre factorii care au provocat acest semieșec al brăilenilor, îl reprezintă lipsa atacanților de valoare. Dacia Unirea nu poate miza decât pe Onofraș în avanposturi, acesta și-a făcut la fiecare joc datoria, însă numai cu el formația brăileană nu poate fructifica ocaziile pe care și le crează.

La jocul de miercuri Muscă a irosit două ocazii rarisime de a înscrie, de partea cealaltă, Metalul a avut un procentaj foarte bun la raportul ocazii – goluri. Oaspeții nu au avut prea multe șanse de gol, însă atacanții Radu și Păun au fost eficienți, iar scorul a reflecatat acest lucru.

Elevii lui Alin Pânzaru nu au reușit să facă un joc bun, pe măsura așteptărilor suporterilor, veniți și de această dată în număr destul de mare la stadion. Olenic și Pușcașu i-au încercat vigilența lui Akai, însă șuturile celor doi au fost prea slabe ca să-i producă emoții portarului buzoian. Replica oaspeților a venit în minutul 17, când Radu a scăpat spre poarta brăileană, însă s-a precipitat și a trimis mingea mult peste transversală. Zece minute mai târziu, gazdele au avut o dublă ocazie de a deschide scorul, însă Pușcașu și Ghiocel nu au reușit să-l învingă pe Akai. Lansat în adâncime de Frunză, Costel Roșu a șutat la poartă din careu, dar și de data aceasta portarul oaspeților a fost pe fază. În minutul 36 Frunză a centrat în fața porții, însă Muscă nu a ajuns la minge, iar patru minute mai târziu, la șutul lui Roșu, Akai a reținut balonul în doi timpi.

La șase minute de la reluare gazdele au trecut în avantaj grație golului marcat de Ivan, după un corner executat de Necoară.

Egalitatea s-a restabilit destul de repede, în minutul 68 când Radu, aflat la a doua acțiune periculoasă din această repriză, l-a driblat pe Ivan și apoi a trimis mingea în plasa porții apărate de Leu. Spiritele s-au încins în minutul 71, iar arbitrul de centru, Andrei Crăciun i-a eliminat pe Necoară și Radu.

Brăilenii au forțat marcarea celui de-al doilea gol și l-au reușit în minutul 84, când Iordache i-a pasat lui Onofraș, iar acesta a șutat plasat, din interiorul careului mare, pentru 2-1 și soarta partidei părea jucată. Numai că în penultimul minut de joc al meciului, atacantul oaspeților Daniel Păun a reușit o execuție spectaculoasă și l-a învins pe Leu, astfel că amicalul s-a încheiat la egalitate, 2-2.

Dacia Unirea: Mitrea (Leu 46) – Iosofache (Moise 46), Ivan, Ghiocel (Stângaciu 56; Vârlan 73), Stănciulescu – Roșu (Istrate 67), Olenic (Iordache 67), Frunză (Necoară 46; Moroianu 80), Niță (Dima 56) – Pușcașu (Onofraș 46), Muscă (P. Ioan 63).

Metalul Buzău: Akai – Lazăr, M. Pușcă, Păun, Toader – Pâslaru, Cucu, Udrea, Gorgonea – Păun, Radu. Au mai jucat Coman, V. Leu, Ghiță, Benga, Percă.

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 13 Aug. 2015, 17:32 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă