În această după-amiază, cele două echipe ale Concordiei s-au duelat într-un meci amical pe parcursul a două reprize de câte 45 de minute. Elevii lui Șumudică au condus la pauză cu 1-0, după ce Dina a deschis scorul, cu un șut din centrul careului. Repriza secundă a oferit o neașteptată răsturnare de situație, pentru că tinerii elevii ai lui Diniță au marcat de două ori și au câștigat duelul cu echipa mare, spre consternarea lui Șumudică.
Două faze aproape identice, cursă Valentin Savu pe stânga și centrare în careu, au dus la înscrierea golurilor satelitului. La prima, unul dintre cei patru americani aflați în probe, Kofi Twumasi – trecut și pe la FC Botoșani – a punctat cu o lovitură de cap. La cea de-a doua, același Kofi a nimerit bara laterală, iar Răducanu a înscris în poarta lui Râmniceanu.
Două eliminări la echipa mare
Meciul nu a dus lipsă de evenimente, în condițiile în care la centru a oficiat Alexandru Tudor. Mai întâi, Boldrin a fost eliminat după mai bine de o jumătate de oră de joc, pentru două galbene, însă s-a permis înlocuirea sa cu Dragarski. Nu același lucru s-a întâmplat după pauză, când Răzvan Moldovan a atacat cu talpa la un duel și a primit direct roșu, iar echipa mare a evoluat în 10 până la final. Au mai fost de consemnat și două bare, ambele pentru satelit, prin Kofi Twumasi și Răducanu.
Alin Stoica și Grigorie au intrat după pauză
Pentru echipa lui Șumudică a fost primul meci amical al anului, astfel că nou veniții au evoluat în premieră sub tricoul Concordiei. Dacă Bruno Madeira și Burnea au evoluat încă din primul minut, Grigorie a apărut pe teren de abia după pauză. În schimb, la echipa a doua a apărut în premieră și veteranul Alin Stoica, despre Diniță a comentat după meci: „S-a mișcat bine, chiar dacă are câteva kilograme în plus și e în urmă cu pregătirea, dar se vede că are experiență.”
CONCORDIA – CONCORDIA II 1-2 (1-0) Dina / Kofi Twumasi, Răducanu
Chiajna I: Matache – Dulgherov, Lovin, Ricardo Alves, Burnea – Fl. Răsdan, Boldrin, Bruno Madeira, Cr. Ciobanu – Dina, Pena. Au mai jucat Râmniceanu – Welington, Maftei, R. Moldovan, Grigorie, Bucurica, Purece, D. Florea, Raiciu
Chiajna II: Gudea – Vartanian, Fl. Ilie, Cr. Albu – Calu, Mamadou, Novacek, Rafi Stănescu, Fota – C. Ionică, Fl. Anton. Au mai jucat: Cojocariu, M. Ion – Kyle, A. Șerban, Kwadwo Twumasi, V. Savu – Alin Stoica, Kofi Twumasi (Al. Răsdan), Ciumacenco – V. Militaru, B. Lemac, Răducanu
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ