Dinamo II a remizat cu Dunărea Giurgiu

22 Jul. 2009, 20:30 Pregătiri, amicale

Azi de dimineață, începând de la orele 10,30, s-a disputat amicalul dintre Dinamo II și Dunărea Giurgiu. Pe o căldură dogoritoare, cele două echipe au încercat să dea tot ce au avut mai bun și au oferit un meci plăcut ochiului. Cu două plombe de la echipa mare (Mușat și Ze Kalanga), dar și cu un portar lituanian în probe, dinamoviștii au condus la pauză cu 2-0. Un aport important la acest scor l-a avut Nati Pavăl (foto) care a marcat un gol, dar a obținut și penalty-ul din care a deschis scorul Dragalina. Blondul atacant a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei sale, depunându-și candidatura pentru postul de atacant în noul sezon care va începe pe 15 august.

 

Revenind la joc, prima parte a meciului a avut parte de câteva controverse. Astfel, la faza acordării penalty-ului, când Pavăl a vrut să dribleze un adversar și acesta a oprit mingea cu mâna, giurgiuvenii au reclamat că infracțiunea nu s-ar fi petrecut în careu și nu ar fi trebuit să se acorde lovitura de la 11m. Tot în prima repriză, oaspeții au solicitat acordarea unei lovituri de la 11m în două rânduri, dar centralul George Trandafir a fost ferm pe poziție. Cu câteva minute înainte de pauză, Dinamo II și-a mărit avantajul la un contraatac rapid purtat pe dreapta de Ze Kalanga, care l-a lansat perfect pe Pavăl și acesta, talonat de un adversar, a marcat elegant în poarta lui Dragne. Golurile primite l-au costat scump pe portarul giurgiuvean, care a fost schimbat la pauză cu rezerva Neagu, după a fost muștruluit sever de antrenorul Marin Barbu.

 

Ajutați și de eroarea portarului Simaitis, giurgiuvenii au revenit în joc prin reușita lui Iordache, care l-a lobat cu capul din 5 metri pe nefericitul apărător al buturilor dinamoviste. Cu multe rezerve intrate în partea a doua a jocului, dinamoviștii au fost egalați în cele din urmă la o fază la care atât apărarea, cât și parțial Simaitis au avut partea lor de vină. Ivașcă a executat o lovitură liberă cu boltă, spre careul mic al dinamoviștilor și Kurtuly, nemarcat, a îndeplinit o formalitate.

Deși, atât Dinamo, cât și Dunărea, au lăsat o impresie destul de bună, însă un lucru este clar. Mai este destul de muncă în ambele tabere.

 

 

 

CASET TEHNICÂ

Dinamo II 2-2 Dunărea Giurgiu (Dragalina – pen., Pavăl / Șt. Iordache, Kurtuly)

Dinamo II: Simaitis – Ferdin, M. Soare, Botea, Mușat – Ze Kalanga, Dragalina, Gheorghiu, Attokoura – Bădăuță, Pavăl. Au mai jucat: Acsinte, Manu, Al. Andrei, Ioniță I, Ioniță II, Taplamaci, Coandă, Goșman, Covaciu, Pahomi, G. Dumitrescu
Dunărea: Dragne – Ungureanu, Ciocârlan, Tatarciuc, Damian – Bucă – Cojenel, Ochia, Ivașcă – Udrea, Șt. Iordache. Au mai jucat: Neagu – Șanțmare, M. Stan, Bănaru, I. Nae, Comăneanu, Kurtuly, Pascu

 

 

Articol și foto: Mihai ANDRIEȘ
 

22 Jul. 2009, 20:30 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă