FC Argeș a disputat, sâmbătă după-amiază, cel de-al cincelea meci de verificare din această perioadă precompetițională. Echipa din Liga 2 a întâlnit-o, pe teren propriu, pe Petrolul Ploiești, liderul Seriei a 3-a a Ligii 3, iar rezultatul final al testului a fost unul de egalitate, scor 0-0.
Disputa de pe terenul 3 al stadionului „Nicolae Dobrin” a fost un test util pentru antrenorii ambelor echipe, care au putut rula tot lotul de jucători pe care l-au avut la dispoziție în încercarea de a găsi cea mai bună formulă cu care să înceapă partea a doua a campionatului. Chiar dacă meciul nu a fost unul cu multe ocazii de gol, determinarea, ambiția și ritmul partidei a fost unul foarte bun, peste media ligii secunde. Cele mai mari ocazii de gol le-au avut argeșenii.
Piteștenii puteau deschide scorul încă din minutul 20, când Ionuț Năstăsie, rămas singur cu portarul găzarilor, a trimis peste poartă!. Câteva minute mai târziu, Raul Costin (36) l-a copiat pe colegul său și a tras peste transversală din centrul careului. Nici Dorinel Oancea nu a fost mai inspirat la finalizare, șutul său din 10 metri trecând peste bară. Imediat după pauză, FC Argeș și-a trecut în cont o mare ocazie de gol. Robert Grecu (51) a trimis în forță de la marginea careului, însă șutul acestuia a fost respins în corner, de la rădăcina barei, de către Bolboașă. Când gooalkeperilor prahovenilor a fost bătut, s-a opus transversala la șutul lui Andrei Nilă, din finalul părții secunde a meciului.
În fața celui mai important adversar pe care l-a întâlnit în această perioadă a pregătirilor și la primul meci pe iarbă în 2018, Petrolul și-a intrat destul de greu în ritm. „Lupii” au replicat la ocaziile piteștenilor prin Arnăutu (64) sau Ciocâlteu (64, 75), însă niciunul nu a reușit să fie precis și să înscrie. Din minutul 33, Velisar a fost nevoit să părăsească terenul din cauza unei accidentări.
Câte un eliminat de fiecare parte după un clinci în care s-au băgat toți jucătorii
Confruntarea dintre argeșeni și prahoveni nu a fost una chiar amicală. În minutul 57, ambele echipe au încasat câte un cartonaș roșu în urma unui fault nesancționat de arbitru. Mijlocașul Andrei Panait a fost lovit de Ichim la mijlocul terenului, iar cavalerul fluierului, deși era aproape de fază, nu a dat nimic.
Panait s-a îndreptat amenințător către adversar pentru a-i cere socoteală, iar între cei doi a avut loc un schimb mai dur de cuvinte. Spiritele s-au încins când au intervenit și ceilalți jucătorii ai ambelor echipe. La mijlocul terenului s-a creat un meleu și a fost nevoie de intervenția oficialilor ambelor tabere pentru a potoli spiritele.
După ce lucrurile s-au calmat, atât Panait, cât și Ichim au primit cartonașe roșii și au fost eliminați. În locul celor doi, Emil Săndoi și Romică Ciobanu au introdus alți jucători pentru ca ambele echipe să nu evolueze în inferioritate numerică. Panait și Ichim s-au împăcat la finalul partidei și au pus acel moment de nervozitate pe seama tensiunii din teren.
John Ella-Ella, testat de Petrolul
În acest amical, petroliștii au testat și un jucător nou, mijlocașul francez John Ella-Ella (21 ani), ultima dată component al formației belgiene de eșalon inferior Petro Eisden. Fost, în urmă cu câteva sezoane și la Delta Tulcea, Ella-Ella a intrat pe teren în minutul 75, fiind înlocuit în minutele de prelungiri cu Lambru. Stafful echipei ploieștene se va decide în privința sa în următoarea perioadă.
După jocul de la Pitești, Petrolul s-a întors în cantonamentul de la Buftea, acolo unde, miercuri, va susține un nou test, tot cu o formație de eșalon secund, Chindia Târgoviște.
FC Argeș – Petrolul 0-0
FC Argeș: N. Grecu – D. Oancea, Ciucă (Mihăescu 46), Vișa, Șerbănică – R. Grecu, Raul Costin, Tăbăcariu (Andr. Panait 29, Cotigă 57), I. Șerban – I. Năstăsie, Buhăescu. Pe parcurs au mai intrat: Martin, Tofan, D. Andrei, C-tin. Stoica, Nilă, A. Popa
Antrenor: Emil Săndoi
Petrolul: Bolboașă – Antoche, Ichim (Frîncu 60), Olaru – Saim Tudor, M. Chindriș, Andor (Ene 53), Velisar (Țicu 33) – N. Popescu (Ciocâlteu 60), Arnăutu (D. Cârjan 73), Păun (Ella-Ella 75, Lambru 90+1)
Antrenor: Romulus Ciobanu
Articol scris de Marius DUINEA
Foto: Petrolul / Razvan Păsărică (sportpictures.eu)