Delta a „topit” Oțelul II

Marius ANGHEL 02 Mar. 2013, 17:56 Pregătiri, amicale

Pe terenul de antrenament al tulcenilor (stadionul „Cozma Zaiț” din Tulcea), Delta a bifat ultimul test în vederea confruntării cu Rapid CFR Suceava de sâmbăta viitoare în care au fost rulați toți jucătorii fără probleme medicale. Din păcate, pentru antrenorul Mihai Ciobanu, atacantul Daniel Florea a ratat și acest meci, fiind în recuperare, iar Raul Marincău și portarii Olteanu și Stoicescu au urmărit de pe margine evoluția portarului adus în iarnă de la Dej, Lorand Szekely, ca o soluție pentru jucătorii sub 21 de ani. Tot la capitolul jucători sub 21 de ani, unul din titularii de drept, mijlocașul ofensiv Cosmin Neagu, a ieșit accidentat încă din minutul 5, însă, din fericire, a fost vorba doar despre o problemă musculară, nu ceva grav.

Tulcenii și-au creat ocazii în prima parte a jocului, însă abia în minutul 44 au reușit să puncteze prin mijlocașul V. Crețu, poziționat foarte bine la centrarea lui Andrei Sin.

Avantajul minim al tulcenilor s-a păstrat până pe final de meci, atunci când Claudiu Dragu (78) și Enache Cîju (82) au punctat la capătul unor acțiuni personale pentru scorul de neprezentare al gălățenilor, ambele goluri fiind înscrise cu largul concurs al titratului fundaș de la Oțelul, Enes Sipovic.

Cu șase minute înainte de final, V. Crețu a ratat și o lovitură de pedepsă dictată de arbitrul Eduard Ioniță și contestată de antrenorul oaspeților, Damian Băncilă.

„A fost un test util, însă din păcate ne lipsește o oarecare agresivitate pe faza defensivă. Nu am primit totuși gol azi, dar cu Suceava sigur va trebui să fim mai agresivi în apărare. Ca de obicei ne-am creat multe ocazii, ceea ce e bine, însă, ca minus, la finalizare ne lipsește în continuare pragmatismul”, a declarat Mihai Ciobanu, antrenorul principal al Deltei.

Pentru ultimul test al Deltei au evolulat următorii jucători: Szekely – Stanca, Mișelăricu, Scarlat, M. Olteanu (85 Mansur) – V. Crețu, Ionescu, N. Crețu (65 Postelnicu), Sin (65 Ursu) – Neagu (15 Cîju – Delta a jucat 10 minute în inferioritate), Nanu (65 Dragu).

Articol scris de Irinel CĂ‚LIN

 

Marius ANGHEL 02 Mar. 2013, 17:56 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă