Damila va susține mâine, de la ora 11.00, primul meci de pregătire al iernii, în compania echipei de Liga a 4-a, Flacăra Horezu. Meciul se va disputa la Baza „Oltchim” din Râmnicu Vâlcea. Cu acest prilej, Claudiu Niculescu va debuta pe banca alb-verzilor, iar Deaconescu, Matache și G. Roșca ar putea și ei disputa primul joc pentru echipa vâlceană.
„Vom folosi jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc în turul campionatului, precum și câțiva tineri veniți în probe. Roșca și Deaconescu au semnat deja cu noi, în privința lui Marinescu, situația este mai dificilă, el a jucat deja pentru două echipe în acest sezon, Oltchim s-a desființat, iar el are depus un memoriu pentru a deveni liber de contractul cu Câmpia Turzii” a spus președintele Lucian Munteanu.
Articol scris de Adi Georgescu