Pe sinteticul din „Zăvoi”, Damila Măciuca s-a impus azi, cu scorul de 2-1, în fața echipei de Liga a IV-a Flacăra Horezu. Programat inițial să se desfășoare la Baza Oltchim, testul a fost mutat pe sintetic din cauza zăpezii căzute peste noapte.
Golurile alb-verzilor au fost marcate de Bălan și Marinescu. Primul a deschis scorul după 20 de minute de joc după o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri, horezenii au egalat în minutul 65 după o centrare în fața porții reluată în plasă de Andrei Stănică, în timp ce golul victoriei a venit la două minute după egalare, 67, în urma unei faze create de proaspăta achiziție George Rosca și finalizată prin alunecare de Octavian Marinescu.
De remarcat că tehnicianul Niculescu a folosit în acest test doar jucătorii care au evoluat foarte puțin sau deloc în tur, dar și fotbaliștii veniți recent în probe. Ceilați jucători din lot s-au antrenat separat la baza Oltchim.
O situație apare o reprezintă cea a lui Militaru, care face parte din grupul jucătorilor cărora i s-a reziliat contractul la finalul turului, însă mijlocașul a cerut să i se mai acorde o șansă și trebuie să-l convingă pe noul tehnician, Claudiu Niculescu.
Damila: D. Geantă – Bănuță, Pârvulescu, M. Popa, Florea – G. Roșca, Militaru – D. Iancu, Marinescu, Smedescu – Bălan. Au mai jucat: Popescu, D. Popa, Mihaiu.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: fcdamila.ro