Cuedan și-a fixat primele ținte tinere după amicalul cu Hajduk

Mihai Andries 11 Jul. 2013, 13:17 Pregătiri, amicale
Cuedan și-a fixat primele** ținte tinere după amicalul cu Hajduk

Antrenorul Șoimilor Pîncota continuă să trieze în rândul tinerilor aflați în probe la divizionara C arădeană. Dan Cuedan și-a văzut efectivul la lucru în primul amical al verii, disputat în compania timișenilor de la Hajduk Diniaș, pregătiți de Tiberiu Butura, o mai veche cunoștință a tehnicianului alb-negrilor.

N-a primat scorul pentru arădeni, al căror efectiv s-a diviziat între cei care au jucat 60 de minute antrenându-se alte 30 și cei care au avut sarcini inverse. Pentru conformitate, a fost 9-0, goluri Bulza 3, Ghergar, Mitu, Bulzan, Bene, Țene, Mihai.

Iar efectivul Șoimilor a arătat așa: Nichici (60 Irimia) – Ungur (60 Suciu), Lengyel (60 Lung), Nistor (60 Dubeștean), Morar (60 Uibariu) – Ciocan (60 Bulzan), Gavriș (70 Cioară), Mitu (60 Nădăban), Ienășel (72 Bene) – Bulza (60 Mihai), Ghergar (60 Țene).

„Am avut 26 de jucători la reunire, au rămas 22. Dintre ei, Bulza, Gavriș, Ciocan, Ghergar vor trece la discuții cu domnul președinte Piroș. Mai căutăm un portar, așteptăm să vedem cum se rezolvă obținerea cetățeniei române pentru Vițu și dacă vom reuși prelungirea împrumutului lui Filaret”, a spus Dan Cuedan.

Vineri dimineață, Pîncota găzduiește Ineul, de la ora 11,00. „Sâmbătă vom face antrenament la Șofronea, apoi o recuperare, pentru toate doresc să-i mulțumesc lui Roli Balaj, care ne-a pus la dispoziție baza sportivă”, a conchis antrenorul Șoimilor.
 

Sursa: Sport Arad

Mihai Andries 11 Jul. 2013, 13:17 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă