După stagiul de pregătire de o săptămână de la Poiana Brașov,
fotbaliștii brăileni au avut două zile de pauză, iar luni, la ora
17.00, au efectuat primul antrenament din această săptămână, unul
de refacere, pe care elevii lui Daniel Timofte l-au făcut cu
zâmbetul pe buze. Cu acest prilej, tehnicianul brăilean s-a
declarat mulțumit de lotul pe care îl va avea la dispoziție în
turul campionatului 2010-2011, dar ar mai vrea doi jucători, un
atacant și un fundaș central. Cu toate că Timofte este adeptul
ideii „să vorbim mai bine în teren”, antrenorul principal al CF
Brăila a acceptat să răspundă câtorva întrebări referitoare la
viitoarea participare a formației dunărene în Liga a II-a.
– Mai este foarte puțin până la startul sezonului
competițional. Care sunt aspectele la care trebuie să insistați pe
ultima sută de metri?
– Cu condiția fizică stăm foarte bine, am efectuat și câteva
meciuri amicale în care am folosit mai multe formule de joc pentru
a testa fotbaliștii și a-mi contura în linii mari o formulă de
echipă competitivă. Acum, după cantonamentul montan, vom lucra la
partea tactică, la închegarea unui sistem de joc, a relațiilor de
joc, și aceste lucruri pot fi rezolvate atât prin ședințe de
antrenament, cât și prin meciuri amicale.
– Vă puteți considera un antrenor mulțumit,
liniștit?
– La momentul acesta sunt destul de mulțumit, la ultima partidă
de verificare totul a decurs așa cum mi-am dorit. Am obținut un
rezultat bun, mi-a plăcut jocul echipei, atitudinea ei, mai puțin
ultimele opt minute ale acestui test, când am primit două goluri
foarte ușor. Am ratat foarte mult, însă mai avem destul timp să
remediem o parte dintre aceste carențe.
– Ar mai fi nevoie de jucători?
– Cred că încă doi, trei jucători ar fi bineveniți, un fundaș
central, un atacant și, poate, încă un jucător sub 21 de ani ar fi
foarte bine dacă am mai transfera. S-ar crea o adevărată concurență
pe posturi și s-ar putea construi o echipă cu adevărat competitivă.
Însă chiar și cu acest lot de jucători, CF Brăila poate face față
acestui eșalon.
– Ce urmăriți prin amicalele din această
săptămână?
– Vreau să testez echipa în condiții de deplasare, dar și pe
teren propriu, cu două adversare care au tradiție în acest eșalon,
Dunărea Galați și Delta Tulcea, într-un fel să luăm pulsul Ligii a
II-a. Mai aveam planificat un test cu Gloria Buzău, însă am
renunțat la el, pentru că această echipă o să o întâlnim în etapa a
doua a turului.
„Pentru
un antrenor, primul meci este cel mai
important”
– Considerați că jucătorii sunt pregătiți pentru acest
eșalon?
– Am intrat în linie dreaptă și totul decurge foarte bine,
singura problemă care ne chinuie este căldura. Echipa este
pregătită, dar mai avem destule de pus la punct. Mai sunt aceste
două partide de verificare pe care doresc din tot sufletul să le
depășim la fel de bine și fără accidentări. Aceste două partide le
vom trata cu mare seriozitate, așa, ca pe unele oficiale, apoi vom
trage linie și vom vedea ce mai trebuie făcut în săptămâna
premergătoare startului de campionat.
– V-ați informat despre viitoarele
adversare?
– Despre unele formații avem destule date, pe celelalte le vom
studia la timpul potrivit, cert este că știu o parte dintre
candidatele la promovare și din această categorie fac parte
Ceahlăul Piatra Neamț, Politehnica Iași, Concordia Chiajna,
Viitorul Constanța. Botoșaniul are o echipă puternică, Tulcea de
asemenea, este o serie tare.
– Cum vi se pare tragerea la sorți a meciurilor echipei
brăilene?
– Acceptabilă, se putea și mai rău. Noi nu ne facem socoteli pe
termen lung. Pentru un antrenor, primul meci este cel mai
important, adică, în acest moment, cel cu Săgeata Năvodari,
programat pe 21 august. Vrem să pășim cu dreptul la revenirea în
acest eșalon și sper ca jucătorii să se mobilizeze exemplar și să
ofere spectatorilor brăileni un prim succes.
– Ce le transmiteți iubitorilor sportului rege din
Brăila?
– Să se comporte ca în amicalul cu Aerostar, adică să vină în
număr cât mai mare la stadion, să fie alături de noi atât în
momentele bune, cât și atunci când jocul nu merge așa cum ne-am
dori. Să nu uităm că CF Brăila este o nou promovată în Liga a II-a,
un eșalon cu alte cerințe, cu adversari puternici, dar publicul
brăilean a demonstrat în multe rânduri că poate fi al 12-lea
jucător. Cu tribunele pline, jucătorii au o altă stare de spirit,
sunt mult mai motivați și atunci vin și rezultatele bune.
Sursa: obiectivbr.ro