CSU Craiova a făcut scor cu Dinamo Dresda II! Stângă: „Per-total, echipa s-a mișcat bine”

Marius ANGHEL 06 Feb. 2014, 16:55 Pregătiri, amicale

CS Universitatea Craiova a susținut ieri-seară primul amical din cel de-al doilea stagiu de pregătire din Antalya, Dacian Varga și colegii săi impunându-se cu 4-0 în fața formației germane Dinamo II Dresda. Oltenii au deschis scorul prin Valskis (‘5), care a finalizat cu un șut din mijlocul careului mare după o centrare a lui Cristi Ganea, cel care avea să facă 2-0 în minutul 36 cu o execuție de la 25 de metri.

Intrat pe teren imediat după pauză, Viorel Ferfelea a marcat cel de-al treilea gol al alb-albaștrilor, ridicând mingea peste portarul advers (’47). Scorul final l-a pecetluit Albert Voinea, care a preluat în careu o centrare a lui Cristi Ganea, a driblat un adversar și a plasat mingea la colțul lung (’73).

Ovidiu Stângă a început partida cu următorul unsprezece: Brac – Cârjă, Izvoranu, Ljubinkovic, Vătăjelu – Pătrașcu – Câju, Valskis, Varga – Ganea, Curelea. Pe parcurs au mai intrat:  Irimia – Kitanovski, Patriche, Velcovici, Ferfelea, Voinea.

De menționat că gruparea alb-albastră a evoluat din minutul 55 în inferioritate numerică, Răzvan Patriche văzând al doilea cartonaș galben în urma unui fault.

Următoarele adversare din partidele de verificare ale oltenilor de pe pământ turcesc sunt Cerno More Varna (Bulgaria, 8 februarie), Baia Zugdidi (Georgia, 11 februarie) și Yenisey (Rusia, 14 februarie).

Stângă a chemat un junior din țară

Antrenorul formației CS Universitatea, Ovidiu Stângă, a fost plăcut impresionat în timpul pregătirii din țară de Robert Petre, un jucător născut în 1997, de 1,70 metri și provenit de la centrul de copii și juniori ai clubului, și a decis să-l cheme în Antalya. Petre, care va ajunge în cantonamentul echipei mari sâmbătă în jurul prânzului, a primit referințe foarte bune de la antrenorul său, Nelu Petrișor, care îl consideră o speranță a fotbalului autohton.

„Robert Petre este un mijlocaș care evoluează pe ambele benzi, este rapid, are o tehnică individuală bună, lovește mingea la fel de bine cu ambele picioare și este cuminte, ascultător. Îi va prinde foarte bine din punct de vedere moral că va efectua pregătirea de iarnă cu echipa mare și merită această șansă. Eu cred că, dacă rămâne la fel de serios ca și până acum, în doi-trei ani o să facă saltul la prima echipă”, a spus Nelu Petrișor.

Stângă: „Per-total, echipa s-a mișcat bine”

Antrenorul Universității s-a arătat mulțumit, într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului oltean de modul în care au evoluat Curelea, Varga și colegii săi și apreciază că partida cu Dynamo Dresda II a fost un antrenament reușit.

– Universitatea – Dinamo 4-0. Sună frumos?
– A fost un antrenament reușit. Este îmbucurător faptul că ne creăm ocazii, că suntem proaspeți în fața porții, luăm decizii bune. În rest, ne dă puțin dureri de cap faptul că nu ne putem baza pe toți jucătorii și sperăm ca în perioada următoare să-i aducem ușor-ușor la optimă pentru a juca un meci întreg.

– Ce te-a mulțumit cel mai tare din partida de astăzi?
– În primul mă mulțumește atitudinea jucătorilor, faptul că ne creăm ocazii, că, ușor-ușor, relațiile de joc încep să apară. De ce să nu remarc și evoluția lui Ganea, care a avut două asisturi și un gol, dar, per-total, echipa s-a mișcat foarte bine.

– Sunt și lucruri care te-au nemulțumit?
– Pe anumite faze ale jocului, pentru că și adversarul și-a creat ocazii. Am gafat de multe ori pe faze fixe, nu ne-am respectat sarcinile așa cum a trebuit. Pentru că e destul de greu ca într-o perioadă scurtă să schimbi mentalitatea jucătorului român pentru meciurile amicale.

– Aceste 10 zile din Antalya sunt suficiente pentru a remedia aceste probleme de care spui?
– Eu sper să le reglăm, dar numai și numai de ei depinde. Ce depinde de noi facem. Cu o comunicare mai bună între ei sper să le remediem.

– Care este situația lui Izvoranu, am observat că a ieșit prematur din joc?
– Asta ține de staff-ul medical. A simțit o durere la picior. Sperăm să nu fie ceva grav, urmând să vedem în zilele următoare ce se întâmplă cu el.

– Ce va urma în perioada imediat următoare?
– Vor urma mâine două antrenamente. Poimâine unul sau poate chiar două în funcție de cum ne pregătim mâine, urmând ca în data de 8 să avem al doilea meci amical. În rest ne dorim ca antrenamentele să se desfășoare cât mai pozitiv, să participe toți sută la sută, iar noi cei de pe margine să-i ajutăm cât ține de noi.

Sursa: Gazeta de Sud

Marius ANGHEL 06 Feb. 2014, 16:55 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă