CSO Plopeni a pierdut la scor amicalul cu Petrolul

01 Jul. 2011, 15:49 Pregătiri, amicale
CSO Plopeni a pierdut la scor** amicalul cu Petrolul

Petrolul a învins, astăzi, la Plopeni, pe CSO, cu 4-1, la
capătul unui meci în care concluziile nu pot fi relevante. „Am
venit după aproape două săptămâni de pregătire intensă, vom avea
timp să punem la punct aspectele tactice și tehnice în meciurile
din Austria. Sunt mulțumit de cum ne-am pregătit, mai avem de
lucru, dar am încheiat cu bine ceea mai grea perioadă, ceea a
acumulărilor fizice”
– avea să spună Valeriu Răchită, după un
meci în care scopul principal a fost acela ca: „suporterii să
vadă echipa”
. Nu au fost prea mulți, maxim 150, veniți de la
Ploiești.

Meciul în sine a debutat cu ocazii mai mari de partea echipei
gazdă, care avea doar un „mini-antrenament”, la activ, Nica (min.
5) și Huza (min. 9), trecând pe lângă deschiderea scorului. A fost
momentul în care Răchită a „ieșit din cușcă” și i-a pus la punct pe
câțiva dintre elevii săi: „Cataramă, ai două minute să-ți revii,
tu, Buhuși, ai 3, altfel vi lângă mine. Apostule, tu atingi mingea
azi?” – le-a strigat antrenorul elevilor săi, ultimul ascultându-l
imediat! Apostu a deschis scorul, în min. 19, după o centrare ca la
carte a lui Cataramă, reluând cu capul din centrul careului, iar
apoi, după 4 minute, tot el a profitat de o ieșire aiurea a
portarului Ionescu, pe care l-a lobat fără probleme, pentru
2-0.

Buhuși a ratat șansa lui 3-0, înainte de pauză, pentru ca, în
partea secundă, juniorul Crossman să mărească diferența, cu o
reluare din careu, după șutul în bară a lui Petean (min. 60).
Gazdele au dat golul de onoare (min. 68, șut splendid al lui
Davidescu, din 20 de metri, mingea mușcând și bara din stânga lui
Zimmerman), iar Enescu și-a făcut simțită revenirea cu golul de
4-1, ultimul al meciului, marcat la a doua sa atingere de balon,
după doar 2 minute de la intrarea în teren.

CSO Plopeni – Petrolul
Ploiești 1-4 (0-2)

Davidescu (69) / Apostu (19 și 23), Crossman (60), Enescu
(72)

CSO: I. Ionescu – Gae, Dicu, Necatu, Fâșie –
Olteanu, Stanciu, G. Marin, Davidescu – Nica, Huza. Au mai jucat:
Slobozeanu – Călinescu, State, Paraschivoiu, Dumitrache,
Frânculescu, Căpraru, I. Dumitru.
Antrenor: Romulus Ciobanu.

Petrolul: Campar – M. Tudor, Sipovic, Durovic, P.
Stoica – Bărbulescu, Milea – Cataramă, F. Dumitru, Buhuși – Apostu.
Au mai jucat: Zimmerman – Străuț, Barbu, Blanchard, Petean, V.
Negru, Oprița, Crossman, Komazek, Enescu.
Antrenor: Valeriu Răchită.

Stadion: „Gheorghe Șilaev”. Spectatori: circa 250.
Au arbitrat: Viorel Căunei – Emil Bozieru, Marin Marcel.

Articol scris de Marian
DIMA

01 Jul. 2011, 15:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă