Programat inițial pentru orele 20.00 amicalul Botoșaniului din Copou a fost devansat cu o oră din cauza programului pregătit de noua promovată în liga I cu ocazia prezentării lotului oficial. La meciul de astăzi se vor deplasa toți jucătorii aflați sub comanda lui Costel Orac.
„Am ales să jucăm cu CSMS și cu Ceahlăul pentru că sunt două echipe de liga I și vrem să vedem determinarea jucătorilor noștri. Deși sunt diferențe de pregătire, pe noi ne interesează să vedem cum se conectează la meci și vom ști după aceste două teste și ce program va trebui să urmăm în cantonamentul montan”, a precizat Vali Bordeanu, antrenorul second al FC Botoșani, pentru fcbotosani.ro.
După testul de la Iași, FC Botoșani va întâlni pe teren propriu, sâmbătă, de la orele 18.00, formația Ceahlăul Piatra Neamț.
Foto: Eduard BLAGA