CSM și Hermannstadt, egale după un amical echilibrat

În penultimul joc amical înainte de startul sezonului, CSM Râmnicu Vâlcea nu a reușit decât o remiză, 2-2 cu nou-promovata în Liga 3, FC Hermannstadt.

Echipa din Sibiu, deși aflată abia la startul pregătirilor, a dat o replică bună și este clar că este favorită la promovarea în eșalonul secund. În schimb, CSM a dat dovadă de slăbiciuni în defensivă, de unde au lipsit Cucui și Pârvulescu, care sunt accidentați, alături de Piscanu, Ștefan și Costin Stoica, indisponibili și ei pentru o scurtă perioadă.

Vâlcea a deschis scorul în minutul 35, când juniorul Georgescu a profitat de eroarea  portarului oaspeților, Moldovan, care a respins greșit. Peste numai câteva minute, sibienii au egalat prin Neacșa și la pauză s-a intrat la egalitate, scor 1-1.

Pe o căldură sufocantă, cei doi antrenori, Jerry Gane și Marian Mărgărit, au făcut multe schimbări în repriza secundă, dar jocul a continuat să fie echilibrat. CSM a revenit în avantaj în minutul 52, când fundașul Neag a marcat cu un șut violent, din interiorul careului, care întâi a lovit bara, apoi a ricoșat în plasă. În minutul 65, Hermannstadt a egalat prin Tătar, care a marcat din apropiere, după corner.

Sâmbătă, CSM va susține ultimul amical din această vară, tot în Zăvoi, cu FCM Alexandria, o altă echipă de liga a III-a.

Vlad Muțiu: „Vom arăta mult mai bine în campionat”

Portarul împrumutat în Zăvoi de la Dinamo București, Vlad Muțiu (21 ani), crede că CSM Râmnicu Vâlcea va arăta mult mai bine în campionat, comparativ cu jocurile amicale. „M-am acomodat la CSM, este un grup frumos de jucători. Sper să facem o treabă cât mai bună. Cu siguranță o să vedeți altă față a acestei echipe în campionat! Dacă voi avea evoluții bine la Vâlcea, de ce nu, poate voi reveni la Liga I în viitorul apropiat. Momentan, însă, sunt la CSM și mă gândesc să joc cât mai bine aici, apoi vom vedea ce va fi”, a declarat Vlad Muțiu.

Răzvan Dâlbea: „Este foarte important că Sibiul are din nou echipă”

Răzvan Dâlbea, fostul mijlocaș al CSM-ului, activează acum la Hermannstadt, unde este și antrenor secund. „În primul rând sunt jucător, antrenor secund sunt mai mult ca să îi ajut pe cei tineri să se integreze și să se obișnuiască cu nivelul la care suntem acum. A fost un meci bun de pregătire, noi suntem în căutări, cu mulți jucători noi. CSM este mai aproape de startul campionatului. Vâlcea este și ea o echipă cu mulți jucători noi, cu timpul, își va cristaliza o formulă de echipă și își va îndeplinin obiectivul. Este foarte important că Sibiul are din nou echipă, oamenii sunt dornici de fotbal, sperăm să îi aducem la stadion, prin jocul pe care îl vom presta în timpul campionatului”, a spus Răzvan Dâlbea. 

Echipa FC Hermannstadt are parte de un buget substanțial pentru Liga a III-a, asigurat de opt sponsori, în asociere cu Primăria Sibiu. La formația pregătită de Marian Mărgărit sunt în probe și doi juniori de la CSM, portarul Voicilă și fundașul Bratu, care ar urma să fie împrumutați.

CSM Râmnicu Vâlcea – FC Hermannstadt 2-2 (1-1)
Au marcat: Georgescu 35, Neag 52 / Neacșa 39, Tătar 65

Muțiu – Samson, Neag, Dumitrașcu, Bușu – Vasile, Pârvu, Iordache, Georgescu – Fl.Costea, B.Geantă. Au mai jucat: Ed.Preda,  Ov.Mihai, Ceapă, M.Ion, David, Drăghici, Cocină, Dina, B. Popescu. Antrenor: Jerry Gane

Moldovan – Al.Barbu, Bratu, I.Tătaru, Medeșan, Dâlbea, Marcu, Lupu, Seiwerth, Neacșa, Necșulescu. Au mai jucat: Voicilă, Monea, Bâra, D.Popa, Trohin, Tătar, Piko, Tineiu, Rogozan, Cristiu, A.Câmpeanu. Antrenor: Marian Mărgărit

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă